Un individ acuzat că a obligat o minoră în vârstă de 15 ani, elevă la un liceu din municipiul Suceava, să se prostitueze în Bucureşti, a fost extrădat zilele trecute din Italia şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Suspectul se numeşte Florian Mitrea, are 21 de ani, este din municipiul Bucureşti, iar pe numele acestuia a fost emis de Tribunalul Suceava, la cererea procurorilor din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, un mandat de arestare preventivă în lipsă încă din data de 25 februarie a.c..
Cum existau informaţii că respectivul nu se afla în ţară, Florian Mitrea a fost dat în urmărire internaţională şi prins pe teritoriul Italiei.
„Suspectula fost extrădat din Italia la 09.07.2013, ora 13.30, pe Aeroportul Internaţional <Henri Coandă> Bucureşti – Otopeni, fiind preluat de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, escortat şi prezentat Tribunalului Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă, fiind introdus in arestul IPJ Suceava”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.
S-a dus două-trei zile să viziteze Bucureştiul şi a fost obligată, timp de cinci luni, să se prostitueze
Florian Mitrea, susţin procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, a făcut parte dintr-o reţea de proxeneţi şi traficanţi de persoane (n.r. - şase învinuiţi) care „în perioada ianuarie 2011 – mai 2012, prin promisiuni false privind căsătoria sau la înțelegere cu victimele, au racolat, transportat și cazat un număr de trei victime majore, în Germania, oraşul Offenbach, unde le-au obligat sau determinat să practice prostituția ori le-au înlesnit desfășurarea acestei activități, în diverse cluburi de noapte, însușindu-și sumele de bani astfel rezultate. De asemenea, în cursul lunii aprilie 2011, membrii asociației infracționale au racolat, transportat și cazat în municipiul București o victimă minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Suceava, unde au exploatat-o sexual prin obligare la practicarea prostituției, în perioada aprilie 2011 – august 2011, sumele de bani astfel obținute fiind însușite în totalitate de către aceștia”.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2011, Florian Mitrea şi o altă învinuită în acest dosar, Florentina Violeta Oancea, tot din Bucureşti, au venit la Fălticeni, unde primul dintre ei are rude.
Au dat de victima lor minoră, pe atunci elevă în clasa a IX-a, internată la Centrul de Plasament „Colţ Alb” din municipiul Suceava. După ce s-au împrietenit cu ea, Mitrea şi complicea lui i-au propus adolescentei să meargă cu ei la Bucureşti, într-o mică „excursie”.
În aprilie 2011, victima s-a decis să meargă două-trei zile să viziteze Bucureştiul, mai ales că nu avea absenţe la şcoală şi astfel, a considerat ea, putea lipsi de la cursuri o scurtă perioadă de timp.
Odată ajunsă în Capitală, însă, a realizat că cei doi aveau alte gânduri cu ea, mai ales că, chiar din a doua zi, cei doi i-au luat telefonul, sub pretextul să nu fie găsită de cei de la centrul de plasament, după care i-au cumpărat mai multe obiecte de încălţăminte şi vestimentare specifice activităţilor de practicare a prostituţiei (colanţi, lenjerie intimă, cizme, pantofi cu toc înalt etc.).
Zece clienţi pe seară
Prima reacţie violentă a celor doi suspecţi a apărut în momentul în care, la câteva zile de la sosirea în Bucureşti, Narcisa le-a spus că vrea să se întoarcă acasă, la Suceava, pentru că nu putea lipsi prea mult de la şcoală.
I s-a spus atunci că nu mai e de capul ei şi că de acum ei vor lua decizii în ceea ce o priveşte.
Apoi, i-au comunicat adevăratul motiv pentru care a fost adusă la Bucureşti, au ameninţat-o cu acte de violenţă, dacă se împotriveşte, au pus-o să se îmbrace cu hainele pe care i le-au cumpărat şi au obligat-o să facă sex în diferite locaţii cu zece clienţi.
“În perioada 14 aprilie 2011 - 10 august 2011, victima minoră a fost exploatată sexual prin obligare și determinare la practicarea prostituţiei de către inculpatul Mitrea Florian și inculpata Oancea Violeta Florentina, având în medie peste zece clienţi pe seară cu care a întreţinut relaţii sexuale, obţinând de la aceştia minim suma de 50 de euro/de client, maximul fiind de circa 250 de euro de client, sume de bani care au fost însușite în totalitate de către inculpații sus-menționați”, susţin procurorii DIICOT în propunerea de arestare preventivă.
Adolescenta în vârstă de 15 ani a reuşit să fugă de proxeneţii ei pe data de 10 august 2011, după ce Mitrea şi Oancea au adormit după mai multe nopţi de supraveghere a victimei lor, iar minora a profitat şi a plecat din apartamentul în care era ţinută captivă.
S-a dus la prima unitate de poliţie care i-a ieşit în cale şi a povestit că este fugită dintr-un centru de plasament din Suceava, situaţie în care poliţiştii au luat legătura cu reprezentanții instituţiei şi au încredinţat-o acestora.
(11 iul 2013, 12:13:54