Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 11 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 158 (5365)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Suceava

Liceu în procedură de executare silită, pentru drepturi salariale refuzate unor profesori

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ignorarea unui control al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) şi a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a adus într-o situaţie limită conducerea Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava, fostul Liceul Industrial Nr. 4. Judecătoria Suceava a admis la finele lunii trecute cererea de încuviinţare a executării silite a Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava, cerere făcută de două profesoare care au de primit împreună puţin peste 1.500 de lei, drepturi salariale, în baza unei decizii definitive şi irevocabile. S-a ajuns la executare silită după ce decizia instanţei a rămas definitivă de la finele lunii aprilie a acestui an, însă conducerea şcolii a refuzat să achite banii care li se cuvin celor două cadre didactice.

 

Puse să facă ore de practică cu elevii sâmbăta, fără nici un leu în plus

Toată povestea din acest caz a început în anul şcolar 2011-2012. Atunci, în urma deciziei conducerii şcolii, profesoarele de specialitate Otilia Andrieş şi Ionela Violeta Grădinaru au efectuat orele de practică din programă în zile libere, prima în opt zile de sâmbătă, a doua în cinci zile de sâmbătă.

La vremea respectivă, director al şcolii era Michaela Melinte, iar cele două au fost puse de conducere în faţa faptului împlinit. În mod normal, aceste ore de practică se efectuează în timpul anului şcolar, în zilele de lucru, ceea ce duce de regulă la prelungirea perioadei de şcolarizare cu aproximativ două săptămâni. Mai trebuie precizat că aceste ore din zilele de sâmbătă nu au fost prinse iniţial în constituirea catedrelor pentru anul şcolar 2011-2012. Conform Contractului Colectiv de Muncă şi Codului Muncii orele din zilele libere (48 de ore în cazul profesoarei Andrieş şi 30 de ore în cazul profesoarei Grădinaru) se compensează corespunzător cu ore libere plătite cu un spor de 100% din salariul de bază.

 

Un control al ITM care a stabilit că cele două trebuie să primească sporuri, ignorat cu desăvârşire

După ce fostul director le-a spus că nu sunt bani pentru nici un spor, în iulie 2012, după finalizarea anului şcolar, cele două cadre didactice au depus o reclamaţie la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava.

Controlul a adus ceea ce era de aşteptat. ITM Suceava a constatat că cele două au dreptate, a sancţionat unitatea de învăţământ cu mustrare scrisă şi a dispus ca profesoarele să-şi primească sporurile la care au dreptul conform Contractului Colectiv de Muncă şi Codului Muncii.

Măsurile dispuse nu au fost însă respectate de conducerea şcolii, preluată între timp de actualul director, Amalia Popescu.

 

Instanţa a confirmat de două ori că cele două profesoare au de primit sporuri

După acest refuz, Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava, din care fac parte cele două profesoare, a deschis acţiune în instanţă, la Tribunalul Suceava. Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Suceava au admis acţiunea sindicatului.

Conform deciziei magistraţilor, rămasă definitivă în aprilie 2013, „pârâta”, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, este obligată la plata în favoarea reclamantelor a unui spor de 100% pentru orele suplimentare lucrate pe parcursului anului şcolar 2011-2012.

Profesoara Otilia Andrieş are de primit 1.090 de lei, iar profesoara Ionela Grădinaru are de recuperat 447 de lei.

 

Li s-a propus să primească banii în tranşe, timp de patru ani

În loc de banii care li se cuvin, cele două profesoare au fost amânate şi li s-a spus că nu sunt fonduri.

„Doamna director ne-a spus că nu se rezolvă imediat şi vom primii bani eşalonat, în patru ani, conform OUG 92/2012 (n.r. - ordonanţă privind eşalonarea plăţii sumelor prevăzute în urma unor hotărâri judecătoreşti). Este un aspect fals, noi am avut conflictul cu conducerea şcolii, care a încălcat Codul Muncii”, au declarat cele două cadre didactice.

Petru Vasile Gorea, preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava, care s-a ocupat de acţiunea în instanţă pentru plătirea drepturilor salariale, a explicat cum stau lucrurile: „Acea ordonanţă de urgenţă se referă la excepţii, anumite situaţii, în nici un caz la această flagrantă încălcare a Codului Muncii. Drept dovadă, Judecătoria Suceava a şi admis executarea silită pentru ca cele două doamne să-şi poată încasa aceste sume la care aveau dreptul. Probabil că şi alţi profesori din judeţ au mai fost în astfel de situaţii şi îi invităm să ne contacteze pentru a demara procedurile legale în vederea încasării drepturilor conform legislaţiei în domeniu”.

 

Director: „Dacă vom primi o somaţie de la executorul judecătoresc, vom întruni din nou Consiliul de Administraţie şi vom reanaliza situaţia”

La un pas de executare silită, actualul director al colegiului, Amalia Popescu, şi-a nuanţat punctul de vedere cu privire la OUG 92/2012.

“Iniţial, în Consiliul de Administraţie s-a hotărât ca aceste drepturi să fie achitate eşalonat, din cauză nu ni s-a aprobat o suplimentare a fondului de salarii. Dacă vom primi o somaţie de la executorul judecătoresc, vom întruni din nou Consiliul de Administraţie şi vom reanaliza situaţia”, a declarat Amalia Popescu, care a dat de înţeles că cele două profesoare îşi vor primi cât de curând banii.

După ce Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” va fi somat să achite sumele stabilite prin hotărâre judecătorească, următorul pas, în cazul în care cele două reclamante nu îşi vor primi banii, va fi blocarea conturilor unităţii de învăţământ.  

Cele două profesoare au ţinut să precizeze că deşi sumele pe care le au de primit nu sunt mari, s-au hotărât să meargă pe cale legală până la executare silită şi din cauza modului în care au fost tratate de conducerea şcolii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Liceu în procedură de executare silită, pentru drepturi salariale refuzate unor profesori.
 Vizualizări articol: 3886 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 2 voturi
Liceu în procedură de executare silită, pentru drepturi salariale refuzate unor profesori4.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
(11 iul 2013, 11:32:55
profesori ? drepturi salariale ? terminaţi-vă, bah, cu d-astea !
ei trebuie târâţi la DNA şi scuipaţi de elevi
mostrele de incultură-s extra ☭ te, învăţământule.. conservi ?
oricum studiem wireless ( asta ne e zestrea )

profesorii ? ce-i aia ? nişte abulici pe lângă curtea şcolii
plătiţi să facă "şşşt" când bunul elev zbiară
de data asta ce mai vor ?! salarii mărite ? iară ???
da' ce...salariul de luna trecută-i mâncat de molii ?

consecvent ca tractoru-n brazdă profesorul predă
cui ? cui vrea să-l mai bage-n seamă
"societatea" cocalară ,normal ... n-o să se teamă
că generaţia de mâine în ignoranţă stă

oribilul show din fotografia înfăţoşată de România
trăind prin conjuncturi excepţionale doar
nu mişcă mase, nu ... fiindcă (nu-i aşa ?! ) e clar
reţeta pentru "vindecare" nu e .. ironia
2.   Mosia d-nei Melinte trimis de
(11 iul 2013, 13:12:21
Asa si-a batut joc de toti angajatii, ii considera sclavi pe propria mosie. Ani de zile au curs reclamatiile pentru ca d-na incalca legea si nimeni nu a facut nimic - de ce? pentru ca in inspectorat o tinea in ,,brate,, Monacu ,iar din primarie Lungu - si uite asa unii au ajuns la balamuc din cauza ei, altii au mierlit-o, altii disperati au plecat fortat ...
Dar Dumnezeu nu doarme - a primit o parte din plata pentru faptele sale si mai are de primit.
2.1  RE: Mosia d-nei Melinte trimis de
(11 iul 2013, 15:17:03
Daca cumva nu gresesc, madam are origini sanatoase si radacini bine infipte in regimul securist de dinainte de 89. Cred ca BOUNEGRU ii spunea ca nume inainte de a si-l schimba. Daca e asa, atunci cred ca se explica usor comportamentul stalinist la care se face referire. Cat despre tinutul in brate de Monacu, e stiut ca e amator de astfel de procedee. Evident la figurat, ca la propriu .... Iar madama nu e cica singura tinuta in brate de fostul tovaras, fost la ISJ sef.
2.2  RE: Mosia d-nei Melinte trimis de
(11 iul 2013, 15:57:41
Nah, daca tot ai adus in discutie originile, probabil ca stii ca subalternii ii spun VACANEAGRA, iar tatanesu obisnuia sa-si palmuiasca subordonatii daca indrazneau sa deschida gura sa se impotriveasca deciziilor lui. Astazi pare halucinant, dar multi au fost umiliti in acest fel.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei