Săltat de acasă luni dimineaţă într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, valutistul sucevean Daniel Andronic (39 de ani) a fost lăsat în libertate de procurori, care au luat faţă de acesta măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi ţara.
Dacă luni autorităţile anunţau că prin casele de schimb valutar din Suceava ale lui Andronic s-au spălat în jur de 1.000.000 de euro, sumă preluată de la valutiştii din Botoşani, ieri, anchetatorii acestui dosar estimau că în realitate suma ar fi de 2.000.000 de euro.
Ce acuzaţii i se aduc lui Andronic
Ancheta procurorilor botoşăneni a vizat iniţial activitatea a doi valutişti din judeţul vecin, Maricel Ungureanu (50 de ani) şi Vasile Gheorghiţă (41 de ani) toţi din municipiul Botoşani. Împotriva celor doi, spre finele lui februarie a.c., s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile şi spălare de bani.
Anchetatorii explicau la vremea respectivă că cei doi desfăşoară activităţi de schimb ilegal de valută, iar prin nedeclararea veniturilor obţinute, în urma unor astfel de activităţi, se sustrag de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Sumele de bani obţinute din schimburile valutare erau reintroduse în circuitul economic tot pentru astfel de activităţi ilicite sau prin acordarea de împrumuturi cu camătă. Împrumuturile se dădeau în lei sau valută, iar dobânda era de 10% pe lună.
Cercetările s-au extins şi asupra altor valutişti din Botoşani: Petru Matei (58 de ani), Marcel Buragă, de 52 de ani, Jan Dreţcanu, de 50 de ani, şi Aurel Matei, de 60 de ani.
Din martie şi până zilele trecute, anchetatorii botoşăneni au stat cu urechile la telefoanele suspecţilor, concluzionând că, în perioada martie - iunie a.c., suspecţii au făcut un număr important de schimburi de valută şi împrumuturi de bani cu dobândă, iar sumele în valută rezultate au fost periodic trimise către Daniel Andronic. Prin patru puncte de lucru ale societăţii suceveanului, SC Restmo Exchange SRL Suceava, firmă care are ca obiect principal de activitate - case de schimb valutar, valuta trimisă de la Botoşani era schimbată în lei, după ce în prealabil valutiştii botoşăneni negociau prin telefon cursul de schimb şi sumele tranzacţionate.
Ulterior, sumele de bani în lei erau retrimise la Botoşani, unde erau folosite la alte schimburi ilegale de valută şi noi împrumuturi cu camătă.
„În perioada martie-iunie 2013, prin modalitățile descrise mai sus, învinuiții au efectuat operațiuni neautorizate de schimb valutar şi acordare de împrumuturi cu dobândă cu o întindere estimată până în prezent de cel puţin 2.000.000 de euro”, susţin anchetatorii.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproape 370.000 de lei.
Şapte valutişti săltaţi, nici unul după gratii
„Cutremurul din lumea valutiştilor din Botoşani”, cum titra ieri Monitorul de Botoşani, s-a dovedit a fi un seism resimţit doar în paginile ziarelor, după ce, marţi, nici unul dintre cei şase reţinuţi în acest dosar nu a ajuns după gratii.
Singurul care nu a primit ordonanţă de reţinere a fost Daniel Andronic, însă până la urmă avea să rămână şi singurul faţă de care s-a luat o măsură preventivă (interdicţia de a părăsi ţara).
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au cerut instanţelor de judecată arestarea a trei dintre suspecţi: Maricel Ungureanu, Vasile Gheorghiţă şi Petru Matei, toţi din municipiul Botoşani.
Judecătorii, însă, au respins propunerea procurorilor şi, practic, le-au dat drumul celor trei.
Restul suspecţilor au fost lăsaţi după audierile de luni să se întoarcă la domiciliile lor, fiind cercetaţi în stare de libertate.
Faţă de decizia judecătorilor botoşăneni de a-i lăsa în libertate pe cei trei indivizi duşi la arestare, procurorii au făcut recurs, acesta urmând a se judeca, zilele următoare, la Curtea de Apel Suceava.
Cât l-a „costat” pe Daniel Andronic descinderea poliţiştilor
Aşa cum anunţam şi în ediţia de ieri, în urma celor 15 percheziţii efectuate în acest dosar luni dimineaţă, şase dintre acestea fiind la domiciliul lui Andronic, din Ipoteşti, la sediul firmei acestuia şi la cele patru puncte de lucru ale societăţii valutistului sucevean, poliţiştii au ridicat după descinderi sume uriaşe de bani: 262.419 euro, 33.048 de dolari, 62.635 de lire sterline, 493.527 de lei, precum şi aproape 7.000 de franci elveţieni şi aproximativ un kilogram de bijuterii din aur şi 600 de kilograme de cafea Amaroy şi Jacobs.
Cafeaua a fost găsită acasă la Andronic, unde anchetatorii au mai găsit 100 de euro şi 100 de lire sterline.
În rest, de la sediul firmei Restmo Exchange şi cele patru puncte de lucru s-au ridicat aproape 108.000 de euro, 110 dolari americani, 55.400 de lire sterline, 242.000 de lei, precum şi cei circa 7.000 de franci şi kilogramul de bijuterii din aur.
Rămâne de văzut dacă sumele şi bunurile respective vor fi confiscate sau vor fi returnate valutistului sucevean.
Daniel Andronic este cercetat pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală.
(10 iul 2013, 12:05:54
dan a mai fost pagubit odata de 80 000 euro de cei ce l-au ucis pe cajvanean..
si 100 000 euro parca tot la o descindere la piata cand a lasat banii intr.o punga , iar acum alte sume.. o nimica toata. banii lui sunt banii altora.. el doar ii invarte