Patronii şoferul de tir dispărut în Germania cu tot cu marfa în valoare de aproximativ 200.000 de euro, despre care nimeni nu mai ştie nimic de joia trecută, sunt convinşi că acesta s-a „evaporat” după un plan bine pus la punct, cu ajutorul unor complici, şi exclud varianta ca acesta să fi fost victima unei fapte violente.
Reamintim că şoferul, Vasile Şmighelschi, în vârstă de 27 de ani, din Salcea, era angajat al societăţii de transport marfă Angeltrans SRL, cu sediul în satul Sf. Ilie, comuna Şcheia de la mijlocul lunii mai şi de atunci a efectuat mai multe curse în Europa, cu un camion MAN al societăţii.
Pe 4 iulie, şoferul a preluat, dimineaţă, la 9.00, o remorcă încărcată cu paleți conținând sârmă de cupru în greutate de aproape 25 de tone, cu destinația Koln-Germania. Câteva ore mai târziu, în jur de 13.30, şoferul a raportat telefonic dispeceratului societăţii că are o problemă tehnică la maşină. După acest moment şoferul nu a mai comunicat cu dispeceratul şi nu a mai dat nici un semn de viaţă.
La adresa unde se afla ansamblul auto a ajuns un alt angajat al societății, aflat în Germania, care a raportat faptul că lipsește atât şoferul, cât și marfa pe care acesta o transporta, fiind recuperate capul de tractor și remorca.
Emilia Camilar, care, împreună cu soţul său, deţine firma de transport marfă, a explicat de ce nu au dubii cu privire la dispariţia şoferului.
„Sunt multe semne care arată că şoferul a aranjat totul, cu un complice care a preluat marfa. În momentul în care pe GPS dispecerul a semnalat că maşina s-a oprit, şoferul a raportat că are o problemă tehnică. Acolo marfa a fost preluată de o altă maşină, cu un motostivuitor. Şoferul şi-a luat hainele de schimb, cheile şi diagrama de la tahograf. Dacă ar fi păţit ceva, nu ar fi avut timp să facă toate acestea”, ne-a declarat Emilia Camilar.
Ea a precizat că speră ca şoferul să fie identificat de autorităţile germane şi tras la răspundere, pentru ca firma sa să nu aibă de suferit în relaţiile cu clienţii din Europa pentru care efectuează transportul.
Marfa aparţinea unei firme din Belgia. Valoarea acesteia a fost estimată la 200.000 de euro, fiind asigurată.