O campanie de verificare a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială privind alocaţii plătite unor copii care au decedat ori unor tineri care au împlinit 18 ani şi nu au făcut dovada continuării cursurilor şcolare situează Suceava pe primul loc la capitolul plăţi eronate.
Conform datelor prezentate ieri de oficiali ai Ministerului Muncii, statul român a plătit alocaţii pentru 1.122 de copii care erau morţi de câţiva ani, precum şi pentru 153 de tineri care au împlinit 18 ani şi nu au făcut dovada continuării cursurilor şcolare.
Conform acestor informaţii, cele mai multe plăţi de alocaţii pentru copii decedaţi au fost înregistrate în Suceava (87), Bucureşti (84), Timiş (74), Iaşi (70), Teleorman (47), Constanţa (46), Neamţ (45) şi Vaslui (40). Este vorba de alocaţii în cuantum de 42 de lei pe lună, alocaţiile de stat de care beneficiază toţi copiii.
Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Iolanda Stăniloiu, a declarat că valoarea totală a prejudiciului nu a fost încă stabilită, întrucât raportul nu a fost deocamdată finalizat.
O privire de ansamblu arată totuşi că aceste erori reprezintă un procent infim din totalul beneficiarilor.
Mirela Florea, şeful Serviciului Economic din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, a arătat că în judeţ există 150.962 de beneficiari de alocaţii, iar din cele 87 de cazuri, după verificări suplimentare, rezultă că doar 23 se confirmă. În majoritate este vorba de copii morţi de două, maximum trei luni, iar plăţile au continuat să se facă pentru că la instituţie nu au ajuns informări oficiale privind decesul. Există şi excepţii, cum ar fi cazul unei familii care a încasat alocaţie pentru un copil decedat de cinci ani de zile.
Totuşi, numărul de cazuri, raportat la numărul total de beneficiari, face ca erorile să fie situaţii izolate.
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava este condusă de directorul executiv Marcela Prelipcean.
( 4 iul 2013, 11:05:54