Asfaltarea străzilor municipiului Suceava a fost încredinţată, pentru o perioadă de doi ani, unei asocieri de firme sucevene.
Semnarea contractului cu asocierea de firme SUCT, Florconstruct şi Conbucovina, a avut loc ieri, după expirarea perioadei de depunere a contestaţiilor.
Cele trei firme asociate au venit cu cele mai mici tarife la serviciile de reparaţii stradale, pe locul doi situându-se oferta asocierii SC Tehnic-Asist SRL Botoşani - SC Auto Tehnorom SRL Şcheia, urmate de ofertele SC Geiger Transilvania SRL şi a asocierii CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL.
Valoarea contractului semnat ieri este de 28 milioane de lei (280 miliarde de lei vechi), plus TVA, pentru o perioadă de doi ani.
Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, s-a arătat surprins de faptul că deşi valoarea contractului este mare, de aproximativ 6,4 milioane de euro, nu s-a depus nici o contestaţie în cele zece zile care au trecut de la desemnarea câştigătorului.
În acelaşi timp, s-a arătat mulţumit de faptul că, fiind un contract pe doi ani de zile, se poate face o strategie de reparaţii stradale pe o perioadă mai mare, nu ca până acum, când licitaţiile se organizau anual, iar de la expirarea vechiului contract la semnarea unuia nou se pierdea timp preţios.
( 4 iul 2013, 11:54:42