Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 3 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 151 (5358)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Protest zgomotos

Disponibilizaţii de la Termica şi-au cerşit drepturile în stradă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Aproape 150 de salariaţi de la Termica şi-au cerşit drepturile în stradă cu ocazia unui miting care a avut loc ieri în faţa Palatului Administrativ din Suceava. Nemulţumirile oamenilor sunt de ordin financiar şi privesc atât plăţile compensatorii pe care ar trebui să le încaseze, cât şi aprobarea unui act guvernamental prin care angajaţilor de la Termica ar trebui să le fie suplimentate ajutoarele de şomaj până la valoarea de 1.549 de lei.

În lipsa liderilor de sindicat de la „Prometeu”, plecaţi la o şedinţă a Blocului Naţional Sindical (BNS), la portavoce a fost un reprezentant al oamenilor, Mihai Vasile. Discursul său a fost pigmentat cu huiduieli, strigăte de dezaprobare şi mult zgomot produs de vuvuzelele şi fluierele cu care protestatarii au venit „înarmaţi”.

„Noi suntem aruncaţi afară, iar Termica Suceava este pusă în conservare. Dar, după cum ne-a spus toată lumea, toate autorităţile de aici, societatea nu va mai funcţiona şi o să ajungă exact ca şi celelalte societăţi, la fier vechi”, a arătat Mihai Vasile.

 

Cine sunt vinovaţii pentru moartea Termica?

Ajunşi la o vârstă la care nu-i mai doreşte aproape nici un angajator, oamenii de la Termica sunt îngrijoraţi de viitorul care-i aşteaptă.

„Nemulţumirea mea este că muncesc la această societate de când era doar fundaţia, am datorii la bancă şi nu am ce să fac. Nu mă angajează nimeni la vârsta asta. Ce să fac, să dau în cap? Trebuie să ieşim în stradă să ne vadă cineva”, a spus Ion Gutman.

Opinia sa era împărtăşită de toţi ceilalţi oameni care au ieşit în stradă, care refuză să înţeleagă cum s-a putut ajunge la faliment.

„Nu ne-am gândit că o să ne cerşim banii noştri în faţa Prefecturii. Am fost amăgiţi în chip şi formă şi au lucrat într-un mod nebunesc. O centrală care produce energie termică şi electrică şi în care s-au investit milioane de euro pentru modernizare, inclusiv pentru instalaţii de mediu, şi am ajuns să ne disponibilizeze fără să ne acorde un ajutor social”, a menţionat Mircea Popovici.

Când vine vorba de vinovatul pentru situaţia în care se află Termica în acest moment, salariaţii societăţii cred că nu există o persoană anume, ci o anumită conjunctură.

„Cred că sunt mai mulţi vinovaţi, de la conducerea societăţii, a primăriei, de la Guvern, la întreaga societate, toţi aceşti factori au dus la distrugerea Termica”, a concluzionat Dănuţ Antoneac.

 

Salariaţii de la Termica avertizează că preţul gigacaloriei va exploda

Protestatarii de la Termica susţin că moartea societăţii va avea efecte dramatice asupra întregului oraş. Salariaţii societăţii de termoficare se referă în primul rând la preţul pe care sucevenii îl vor plăti în viitor pentru o gigacalorie de căldură şi care va fi cu mult mai mare decât se vehiculează în acest moment. Reprezentanţii firmei Bioenergy Suceava, titularii proiectului de construcţie a noii centrale termice, au convenit cu municipalitatea locală un preţ de 116 lei/gigacalorie, fără TVA. Angajaţii de la Termica spun că acest preţ nu este sustenabil, şi că, în realitate, costurile vor fi mult mai mari. În plus, pe lângă preţul de producţie, consumatorii vor avea de plătit şi costurile aferente distribuţiei şi transportului.

După cele două ore petrecute ieri în faţa Palatului Administrativ, protestatarii s-au deplasat la sediul Termica, unde au dorit să afle cum a gestionat directorul Ovidiu Dumitrescu sumele de bani pe care primarul Ion Lungu susţine că le-a virat către societate. Discuţiile au durat aproximativ o oră şi s-au încheiat fără nimic concret.

 

Situaţia disponibilizaţilor

De la Termica Suceava au plecat acasă 282 de persoane ca urmare a programului de restructurare. Zece dintre acestea, care aveau contract de muncă pe perioadă determinată, au plecat în şomaj, fără a mai primi şi alte drepturi băneşti. Restul de 272 de salariaţi urmau să plece acasă cu plăţi compensatorii, dar şi cu ajutoare suplimentare la indemnizaţia de şomaj până la nivelul salariului mediu pe economie, respectiv 1.549 de lei. Acest lucru nu s-a întâmplat, deocamdată, situaţia de la societatea de termoficare dar şi la nivel guvernamental dovedindu-se mult prea greoaie.

În final, 45 dintre angajaţii Termica au renunţat la banii care completează indemnizaţia de şomaj şi au acceptat doar plăţile compensatorii, în general 18 salarii.

Ceilalţi salariaţi, 227 la număr, se află în concediu fără plată de 24 de zile şi aşteaptă emiterea Hotărârii de Guvern, blocată între timp la Ministerul Finanţelor, prin care să se aloce sumele necesare completării veniturilor la indemnizaţia de şomaj până la cuantumul de 1.549 de lei.

Iniţial, suma totală pe care Guvernul trebuia s-o aloce către salariaţii de la Termica era de 7,5 milioane de lei, bani care ar fi acoperit completarea veniturilor pentru 295 de persoane. În condiţiile în care numărul persoanelor care urmează să beneficieze de aceste venituri a scăzut la 227, şi suma ce va veni din partea Guvernului va fi mai mică.

Între timp, Termica a intrat în insolvenţă, iar acum este condusă de un administrator judiciar care are puteri depline şi este singurul care decide ce se va petrece cu banii care intră în conturi.

 

Vor mai fi proteste şi zilele acestea?

Autorizaţia pentru protest a fost emisă luni seară doar pentru ziua de ieri, între orele 10.00-12.00. Angajaţii de la Termica nu au primit acceptul din partea Primăriei Suceava de a continua acţiunile pe tot parcursul acestei săptămâni. Din acest motiv, oamenii erau ieri indecişi dacă este cazul să iasă din nou în stradă. Situaţia era neclară aseară, dar probabil că totul se va stabili ad-hoc în cursul acestei zile.

 

Ce au scandat protestatarii

În afara vuvuzelelor şi fluierelor pe care le-au folosit, protestatarii au venit la miting şi cu pancarte pe care erau inscripţionate diferite mesaje. „Voi aţi tras tunuri/Noi am rămas pe drumuri”, „Oltchim=Termica Suceava”, „Toate promisiunile se dau la televizor! Mincinoşilor!” sau „Decapitalizare=Faliment=Frig în casă”. Salariaţii de la Termica ar fi dorit să discute şi cu şeful Consiliului Judeţean Suceava, precum şi cu prefectul de Suceava, dar cu puţin timp înainte de startul mitingului Cătălin Nechifor şi Florin Sinescu au plecat la Putna, la manifestările prilejuite de pomenirea voievodului Ştefan cel Mare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Disponibilizaţii de la Termica şi-au cerşit drepturile în stradă.
 Vizualizări articol: 2856 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Disponibilizaţii de la Termica şi-au cerşit drepturile în stradă5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Scumpiri aberante trimis de
( 3 iul 2013, 12:33:35
*Se scumpeste apa potabila si canalizarea cu 25%.
*SC Termica SA Suceava a cerut ANRE majorarea preţului de producţie a gigacaloriei la 511,02 lei,fara cheltuieli de transport si distributie.In prezent, preţul pe care îl achită populaţia pentru o gigacalorie este de 185 de lei.Platim gigacaloria atat la incalzire in perioada de iarna cat si pentru apa calda.Sa presupunem ca la iarna intra in functiune centrala Adrem.Gigacaloria la Adrem va costa 243 ron(Daca va fi biomasa.daca centrala va merge pe gaz metan probabil pretul va fi dublu).
*Preţul gazelor pentru populaţie va creşte la 1 iulie cu 8% şi la 1 octombrie cu 2%.
Majorarea prețului la gaze, de la data de 1 iulie 2013, se va repercuta asupra întregului lanț alimentar.Prețul cărnii de porc ar putea crește cu până la 15% în acest an, având în vedere trendul crescător al costurilor .

2.   Termica SA trimis de
( 3 iul 2013, 12:43:02
Cei care produc energia electrica si polueaza cu CO2 primeau certificate de emisii de gaze.Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită.CET-urile primeau aceste certificate gratis, dar trebuiau să le valorifice în bani care să fie investiţi în proiecte de retehnologizare în domeniul protecţiei mediului. Ce au făcut marii poluatori?! Ce fac de regulă companiile de stat conduse de manageri numiţi politic. Au investit - dacă se poate spune aşa - enormele sume provenite din comercializarea certificatelor CO2 în campaniile electorale (a se vedea cazul Mintia, din decembrie 2010), pentru sponsorizarea echipelor de fotbal, pentru prime şi bonusuri la salariile conducerii societăţilor, pentru achiziţionarea de maşini luxoase şi mobilier scump pentru birouri.Din cauza cheltuirii păguboase a banilor rezultaţi din comercializarea certificatelor CO2, dar şi din cauza lipsei de transparenţă din acest domeniu, România a fost făcută pulbere în Raportul Anual al Comitetului de Implementare a Protocolului de la Kyoto .
3.   Termica SA trimis de
( 3 iul 2013, 12:46:36
*Termica Suceava a vandut certificate de emisii de gaze cu efect de sera de 487.273 de euro in 2010.
*Termica Suceava a vandut, in luna mai 2011, certificate de emisii de gaze cu efect de sera in valoare de 1,63 milioane de euro catre traderul de marfuri Vitol in urma unei tranzactii derulate prin intermediul Bursei Romane de Marfuri (BRM).
*Managerul Termica SA Suceava, Silviu Gemanari, a declarat ca a gajat cu 197.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, in valoare de aproximativ 12 milioane de lei, achizitionarea a 29.300 de tone de carbune necesar functionarii centralei electro-termice pentru iarna viitoare.El a spus insa ca suspendarea Romaniei de la tranzactionarea acestor certificate nu afecteaza acest contract.
4.   Termica SA trimis de
( 3 iul 2013, 12:47:57
Plecarea de pe o anumită funcţie nu înseamnă întotdeauna o tragedie pentru persoana în cauză. Constantin Plăcintă, fostul director al SC Termica SA Suceava, este exemplul unui om fericit după ce şi-a încheiat conturile cu societatea de termoficare din municipiul reşedinţă de judeţ. Şi asta pentru că nu a plecat cu buzunarele goale, ci cu o sumă consistentă, aproximativ 700 de milioane de lei vechi. Banii reprezintă salariile compensatorii pe care Constantin Plăcintă le-a încasat la plecarea de la SC Termica SA, dar modul cum au fost acordate aceste drepturi ridică mari semne de întrebare.
5.   Termica SA trimis de
( 3 iul 2013, 12:59:06
Solutia prezentata cu producerea caldura(si apa calda) de CAF -uri este foarte scumpa.CAF-urile functioneaza pe gaz metan care s-a scumpit de la 1 iulie .
SC Termica SA Suceava a cerut ANRE majorarea preţului de producţie a gigacaloriei la 511,02 lei,fara cheltuieli de transport si distributie.Mentionam inca o data ca pana acum am platit 185 lei gigacaloria.(cu tot cu cheltuieli transport si distributie).

6.   Cinste lor trimis de
( 3 iul 2013, 14:37:29
cinste lor....USL-istilor...în ritmul ăsta la următoarele alegeri ve-ti fi sub 10 %!
una a-ți spus alta a-ți făcut , flâmînzilor!!!
Cândva vorbeam de ciuma roșie....iată încet, încet se instalează......!!!!
Cine e de vină pentru ceea ce se întâmplă? Bineînțeles...PDL ți gașca lui...parcă în ultimul an ei au fopst la guvernare?
V-ați răhățit că terminați șoseaua e centura...praf electoral....nu sunteți buni de nimic!!
7.   Xxxxx trimis de
( 3 iul 2013, 15:09:08
mi-e mila de oamenii respectivi ca au ramas fara painea cea de toate zilele...si-au umplut buzunarele cei din primarie si guvern si la omul de rand nu se gandesc...defapt ce vorbesc eu de ei sa se gandeasca...unde-i Ceausescu sa vada ce au facut cu munca lui...? V-ati batut joc de suceveni....
8.   * trimis de
( 3 iul 2013, 15:53:20
first: titlu-i greşit. Puneţi "cerşit" în ghilimele !
fist: strângeţi pumnu'n jurul "gâtului prelipcean"
mă jur pe cursu' valutar că n-are nimeni belele
vinovaţii nu-s traşi în ţeapă nici pentru voi nu-i alean
cât timp se "cântă" la puţine harpe ... dezacordate
iar vorbele-n sudalme sunt pe ton şoptit
echilibrul enzimatic al primarului nu (vă) dă dreptate
fiindcă "vocea" nu-şi găseşte urechi..de auzithappy

raţiunea nu loveşte-n peniţa ce semnează, dimpotrivă
se zvântă-ntre uşi de crâşme la ceas de seară
căci gândul canin al altruismului e pe minte beţivă
şi nu penentrează "interesul" pur, ca de fecioarăhappy

9.   Catre ABCDAR trimis de
( 3 iul 2013, 16:28:48
Salutarile mele prietene.Mi-au lipsit versurile tale.O seara frumoasa.
10.   Termica SA trimis de
( 3 iul 2013, 16:34:25
Aflam acum ca si directorul Dumitrescu a cumparat certificate verzi de 6,5 milioane lei.
Ca or fi certificate verzi sau certificate de emisii de gaze nu mai conteaza(desi e mare diferenta intre ele).Cu acesti bani se puteau achita platile compensatoriilor.Asistam la o adevarata sarabanda a certificatelor de toate felurile care se vand si se cumpara cu voiosie mare.
11.   Xxxxx trimis de
( 3 iul 2013, 20:11:15
Asta de la redactie....care scrii titluri fenomenale...tu si Dan Diaconescu aveti titluri de senzatie....de cersit poate cersiti voi articole ca oamenii aia saracii isi cer drepturile nu stau degeaba acolo in fata ”Prefecturii” din marele oras Suceava.....
UNDE-I NICU SA VA VADA CUM NE DATI PE TOTI IN STRADA????
12.   VOTATI USL IN CONTINUARE ;) trimis de
( 3 iul 2013, 22:02:11
IMI vine sa radlaughing ati votat cu USLlaughing ati crezut ca o sa faca bine..
Cand ziceam ca ei au vandut tot ce s.a putut in romania multi cititori mancau rahat, unde sunteti acum? nu mai vad pe nimeni sa sustina USL .ul. Ce au facut ei de la guvernare???
Taxe si impozite marite
gaz si curent electric marit
taxa de mediu marita ( si au promis ca o vor scoate)
soseaua de centura , lucrarile sistate
nici nu mai am chef sa ma gandesc... cum s.au inmultit capusele asa e si USL .ul

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei