Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 2 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 150 (5357)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nemulţumiri

Disponibilizaţii de la Termica ies în stradă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Timp de patru zile, începând de astăzi şi până vineri, salariaţii de la Termica Suceava care şi-au pierdut locurile de muncă în urma disponibilizărilor vor ieşi în stradă. Acţiunile de protest vin ca urmare a faptului că sumele de bani pe care oamenii trebuiau să le încaseze nu au fost virate în conturi. Pentru că totul se tergiversează de săptămâni bune, salariaţii societăţii de termoficare se tem că vor rămâne şi şomeri şi fără bani.

Acţiunile de protest se vor derula în fiecare zi, între orele 10.00 şi 12.00, în faţa Prefecturii Suceava. Chiar dacă au solicitat autorizaţie pentru aceste proteste, sindicaliştii de la Termica nu au primit încă nici un răspuns din partea Primăriei Suceava. Chiar şi aşa mitingurile vor avea loc, după cum au anunţat organizatorii.

„Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. Au dorit să iasă în stradă încă de acum câteva zile, dar am decis să facem totul legal. Sunt nemulţumiri justificate, iar eu îi susţin şi sper ca problemele reale pe care le ridică să se rezolve cât mai rapid”, a declarat Iordănel Secrieru, liderul sindicatului „Prometeu” de la Termica Suceava.

 

Ce se întâmplă cu salariaţii de la Termica

Lista disponibilizaţilor de la SC Termica SA a cuprins 282 de persoane, din care zece, care aveau contract de muncă pe perioadă determinată, au plecat în şomaj fără a mai primi şi alte drepturi băneşti. Restul de 272 de salariaţi urmau să plece acasă cu plăţi compensatorii, dar şi cu ajutoare suplimentare la indemnizaţia de şomaj până la nivelul salariului mediu pe economie, respectiv 1.549 de lei. Acest lucru nu s-a întâmplat, deocamdată, situaţia de la societatea de termoficare, dar şi la nivel guvernamental dovedindu-se mult prea greoaie.

În final, 45 dintre angajaţii Termica au renunţat la banii care completează indemnizaţia de şomaj şi au acceptat doar plăţile compensatorii, în general 18 salarii.

Ceilalţi salariaţi, 227 la număr, se află în concediu fără plată de 23 de zile şi aşteaptă emiterea Hotărârii de Guvern prin care să se aloce sumele necesare completării veniturilor la indemnizaţia de şomaj până la cuantumul de 1.549 de lei.

Trebuie spus că documentaţia privind emiterea acestei Hotărâri de Guvern a fost depusă încă de acum două luni, dar după ce a trecut de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Locale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a rămas blocată la Ministerul de Finanţe.

Iniţial, suma totală pe care Guvernul trebuia s-o aloce către salariaţii de la Termica era de 7,5 milioane de lei, bani care ar fi acoperit completarea veniturilor pentru 295 de persoane. În condiţiile în care numărul persoanelor care urmează să beneficieze de aceste venituri a scăzut la 227, şi suma ce va veni din partea Guvernului va fi mai mică.

 

Termica, în insolvenţă

Termica Suceava a intrat în insolvenţă, în mod oficial, în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Procedura de insolvenţă a fost solicitată chiar de către Termica, ca urmare a deciziei Adunării Generale a Acţionarilor şi a Consiliului de Administraţie, cererea adresată Tribunalului Suceava fiind aprobată de judecătorul sindic. Pentru societatea de termoficare s-au stabilit trei administratori judiciari, respectiv MGA Insolvency SPRL Suceava, Accer IPURL Suceava şi Management Reorganizare şi Lichidare Iaşi. Termica înregistrează datorii imense, de sute de miliarde de lei vechi, atât către furnizorii de cărbune, cât şi către bănci, E.ON şi ACET, furnizorul de apă rece.

 

Nu mai sunt bani pentru salariile compensatorii

Dacă 45 dintre salariaţii Termica şi-au primit salariile compensatorii stabilite prin contractul colectiv de muncă, ceilalţi 227 se roagă să nu rămână fără aceste drepturi. Până în prezent, oamenii au primit aproximativ 15% din suma totală din salariile compensatorii, dar marea temere este că nu vor mai primi nimic, şi asta pentru că vistieria SC Termica SA Suceava este goală.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Disponibilizaţii de la Termica ies în stradă.
 Vizualizări articol: 2028 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Disponibilizaţii de la Termica ies în stradă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Manifestatie..... trimis de
( 2 iul 2013, 13:45:38
cam tirziu oameni buni.....acum cind totul este semnat,parafat,inchis, voi faceti miting?
se vorbeste despre inchiderea Termica de mult timp, nu de azi de ieri, unde ati fost in tot acest timp?
nimeni nu a zis nimic, ati tacut, guvernantii au facut ce au vrut....acum e muuuult prea tirziu..... poroblema si mai mare e a noastra, a beneficiarilor de apa + caldura, ce vom face? cum va fi ? totul este incert....
vom vedea....
1.1  RE: Manifestatie..... trimis de
( 2 iul 2013, 15:32:03
am produs energie termica si electrica.am livrat populatiei sucevei energie termica subventionata de...termica. o sa vedem la iarna cine o mai subventioneaza.
1.2  RE: Manifestatie..... trimis de
( 4 iul 2013, 15:47:51
ILONA draga... daca ai fi in locul lor nu ai ti-ai mai da cu parerea.. si daca toti ai fi cetateni responsabili si ar plati cheltuielile la asociatii nu s-ar fi ajuns aici... acum va plangeti voi ca nu mai aveti apa calda si caldura cand lor nu li se mai dau banii, ii tot amana de pe o zi pe alta...nu as dori sa fie nimeni in locul lor... asta-i ROMANIA

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei