Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Putna, a fost condamnat definitiv la şapte luni de închisoare cu executare, după ce fost prins la volanul unei maşini fără a avea permis de conducere, asta deşi mai avea la activ o condamnare cu suspendare.
Vasile Mănăsoi, tânărul în vârstă de 24 de ani, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava acum două zile, pe 26 iunie, când poliţiştii de la Secţia Rurală 4 Gălăneşti au primit şi au pus în aplicare mandatul de executare a închisorii pe numele său.
Iniţial, în iunie 2011, inculpatul a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru o infracţiune la regimul rutier. Prins fără permis de conducere în perioada de încercare, acesta nu a mai beneficiat de clemenţă.
Iniţial, Judecătoria Rădăuţi a dispus condamnarea sa la un an de închisoare, însă, la recursul judecat la Curtea de Apel Suceava, acesta a beneficiat de o reducere a pedepsei. Astfel, a primit o lună de închisoare pentru conducere fără permis, la care s-a adăugat pedeapsa de şase luni de închisoare de la prima condamnare, a cărei suspendare condiţionată a fost revocată.
În total, a rezultat pedeapsa de şapte luni de închisoare cu executare, care a rămas definitivă şi irevocabilă.