După incidentul de acum o lună, când mai mulţi indivizi înarmaţi cu topoare şi bâte au atacat câţiva tineri aflaţi pe terasa unui bar din cartierul Obcini al municipiului Suceava, ieri după-amiază, poliţiştii au încătuşat cinci persoane asupra cărora s-au găsit arme şi care, din informaţiile noastre, pregăteau o răfuială interlopă.
Miercuri, în jurul orei 15.00, în faţa unui magazin din zona Nordic, la blocurile noi ridicate după sediul Protecţiei Copilului, cinci indivizi au fost săltaţi de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
Asupra suspecţilor s-au găsit un pistol şi o sabie tip macetă.
Pistolul în cărucior, maceta în maşină
La aproximativ câteva ore după ce reporterii Monitorului de Suceava s-au interesat de acest caz la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, comanda poliţiei judeţene a dispus trimiterea unui comunicat de presă.
Informaţiile prezentate în comunicat sunt foarte puţine şi seci, fără să se pomenească nimic de cele două structuri speciale care au intervenit: caguliştii şi judiciariştii de la Investigaţii Criminale.
Deşi comunicatul lasă să se înţeleagă că nu a fost nimic special, în realitate, mărturisesc sursele noastre, zona în care a avut loc acţiunea era împânzită de poliţişti în civil, care la un moment dat au acţionat cu sprijinul mascaţilor de la Acţiuni Speciale.
Unul dintre suspecţi, Cătălin M., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Rădăuţi, a intrat în magazinul din apropiere şi a încercat să ascundă pistolul într-un cărucior gol de copil. Pistolul a fost ridicat de poliţişti, fiind vorba de o armă cu aer comprimat.
În maşina altui suspect, Petru Traian B., de 28 de ani, localnic, a fost găsită sabia de tip macetă.
Ceilalţi trei indivizi săltaţi de poliţişti sunt Artur M., de 26 de ani, Romeo M., de 24 de ani, şi Traian B., de 20 de ani, toţi din municipiul Suceava.
Din câte se pare, planul celor cinci a fost dejucat de poliţie în urma unor interceptări telefonice ori a unor informaţii primite de poliţişti.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit şi deţinere sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi portul fără drept al cuţitului, pumnalului în locuri publice”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.
(27 iun 2013, 11:13:41