Bijuterii, bani şi un telefon mobil au fost furate în plină zi din casa unui bărbat din comuna Calafindeşti, în timp ce acesta din urmă dormea tun, după ce s-a întors de la crâşmă.
Păgubitul, Nicolai M., în vârstă de 57 de ani, a reclamat furtul în cursul zilei de marţi, deşi fapta a fost comisă cu o zi în urmă.
El le-a povestit poliţiştilor că luni, în jurul orei 15.00, s-a întors acasă de la un magazin din localitate, unde a făcut mai multe cumpărături, dar a şi consumat băuturi alcoolice. Ajuns la domiciliu, Nicolai M. a adormit, lăsând uşa neasigurată.
Abia a doua zi şi-a dat seama că în timp ce dormea cineva i-a intrat în casă şi i-a luat bijuterii din aur în greutate de circa 20 de grame, un telefon mobil şi 200 de lei.
Poliţiştii au reuşit să dea de urma hoţului, acesta fiind identificat în persoana unui minor în vârstă de 16 ani, din localitate.
„Polițiștii au stabilit că după comiterea furtului, făptuitorul s-a deplasat în orașul Siret împreună cu mai mulți tineri din localitate, a amanetat bijuteriile, prin intermediul unui prieten, primind pe acestea 1.500 de lei, din care a fost recuperată doar suma de 200 lei, restul sumei fiind cheltuită”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.