Un autoturism Opel Zafira a fost furat din curtea unui service auto din municipiul Suceava, principalul suspect fiind un fost angajat al respectivei firme, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Pe lângă autoturismul cu pricina, din societatea în cauză au dispărut şi alte bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la aproximativ 10.000 de euro.
Furtul a fost reclamat duminică de administratorul firmei respective, Daniel R., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Suceava. Acesta a declarat că a găsit lacătul care asigură poarta de intrare distrus, constatând lipsa autoturismului care se afla în curtea societăţii de aproximativ o săptămână pentru reparaţii.
Tot din interiorul atelierului au mai fost sustrase mai multe bunuri, respectiv două bormaşini cu acumulatori, două încărcătoare acumulatori, un aspirator tapiţerii, doi acumulatori auto fără marcă, două truse de scule, o staţie de emisie recepţie.
Potrivit poliţiei, suspect de comiterea faptei este un anume Mihai N., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, fără forme legale pe raza municipiului Suceava, care a lucrat în calitate de muncitor necalificat la societatea păgubită.
„Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.