Un minor în vârstă de 17 ani, din Mitocu Dragomirnei, a fost înjunghiat în spate cu un cuţit de un consătean în vârstă de 26 de ani, agresiunea plecând de la un banal schimb de replici la un magazin din sat, în care cei doi nici măcar nu au fost implicaţi direct. Agresiunea s-a petrecut sâmbătă noapte, în jurul orei 22.00, din fericire leziunea suferită de minor fiind superficială.
Conform anchetei poliţiei, minorul agresat şi un prieten al acestuia de aceeaşi vârstă s-au întâlnit cu un grup de patru tineri mai mari. Aceştia au devenit agresivi, iar minorii au luat-o la fugă, moment în care unul dintre ei a fost lovit în spate cu un cuţit de Andrei Ş., în vârstă de 26 de ani, localnic. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean, unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Autorul s-a ales cu dosar penal.
Anchetatorii au stabilit că în seara precedentă unul dintre minori a avut un conflict cu unul dintre agresori, care a „jurat” răzbunare. Autorul agresiunii şi victima sunt prietenii celor care s-au certat cu o seară înainte la magazinul sătesc.
„Cercetările continuă, iar în funcție de constatările medico-legale se va face încadrarea juridică a faptei şi se va dispune procedural”, se arată într-un comunicat al poliţiei.