Examinările pentru obţinerea permisului de conducere au suferit mai multe modificări, iar potrivit Ordinului MAI nr. 82 din 7 iunie 2013, acestea sunt valabile începând de ieri, 12 iunie 2013.
Una dintre cele mai importante măsuri este aceea că programarea coincide cu examenul de sală, iar în cazul în care candidatul va fi declarat admis proba de traseu se susţine în aceeaşi zi. Practic, toată examinarea se face pe parcursul unei singure zile, persoana care doreşte să obţină permisul de conducere fiind scutită de un drum suplimentar.
O altă reglementare importantă este aceea că examinările privind cunoştinţele teoretice nu se vor mai susţine doar două zile pe săptămână, ci în fiecare zi lucrătoare de la orele 8.30-16.30.
În ceea ce priveşte examenele pentru diferite tipuri de motociclete, pentru categoriile A, A1 şi A2, în afara probei teoretice se vor susţine atât probe în poligon, cât şi pe traseu. La proba de traseu prin oraş, candidatul va fi însoţit de instructor, în timp ce examinatorul se va afla într-un alt mijloc de transport.
Sucevenii care doresc să obţină permis de conducere pentru scutere şi care au urmat cursuri în trecut au primit o veste bună, acestea fiind recunoscute acum prin noul ordin care reglementează procedurile de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.
A fost reglementat şi cine poate susţine examen pentru permisul de conducere. Este vorba de cetăţeni români sau străini care au domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa mai veche de trei luni în România.
Un alt amănunt important este acela că persoanele care au susţinut examenul teoretic până pe data de 11 iunie se vor supune vechilor reguli privind proba traseului.
Comisarul-şef Florin Chiaptanaru, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, este de părere că aceste reglementări sunt în avantajul candidaţilor.
„Pentru noi sunt o serie de probleme de ordin intern care trebuie rezolvate pe linie de personal, dar, una peste alta, procedurile au fost simplificate, astfel încât cetăţeanul să nu piardă prea mult timp cu examenul pentru obţinerea permisului de conducere”, a precizat comisarul-şef Florin Chiaptanaru.
(13 iun 2013, 12:53:25