Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, colonelul Ion Burlui (51 de ani), va fi noul şef al pompierilor din România.
Colonelul a aflat acum câteva zile vestea promovării sale în fruntea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi cel mai probabil la sfârşitul acestei săptămâni va pleca la Bucureşti.
Deşi nu a fost încă numit oficial, Ion Burlui şi-a anunţat colegii că în câteva zile va preda comanda ISU Suceava.
Ieri, prin instituţia pompierilor suveveni, numirea lui Burlui la comanda IGSU era subiectul nr. 1.
Contactat telefonic, şeful ISU Suceava nu a infirmat zvonul, însă a declarat că nu a fost dată o decizie oficială, însă acest lucru se va petrece cât de curând.
Din informaţiile noastre, Burlui va fi propus de Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, şi va fi numit în funcţie prin decizia premierului Victor Ponta.
De săptămâna viitoare, oficial, suceveanul va prelua conducerea IGSU.
La ISU Suceava, susţin sursele noastre, comanda va fi asigurată pentru următoarele şase luni de actualul prim-adjunct al şefului instituţiei, colonelul Dan Hoffman.
Parcursul carierei colonelului Burlui
Ion Burlui s-a născut pe data de 25 iulie 1961, în comuna Mălini. Potrivit CV-ului său, Burlui a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi Bucureşti ( arma pompieri), Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, studii postuniversitare, în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, şi a obţinut titlul de doctor în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.
După patru ani petrecuţi la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului, în 1987, Ion Burlui s-a întors la Suceava, unde a fost până în 1992 locţiitor comandat de companie. A fost apoi comandant de companie, şef birou asigurare tehnică materială şi financiară, adjunct al comandantului pentru logistică, şef Serviciu Logistică, prim-adjunct al insectorului-şef, iar din data de 8 decembrie 2009 a fost numit la conducerea ISU Suceava.
Colonelul face abdomene în plan înclinat şi coboară în rapel de pe turnul de instrucţie
Căsătorit, tată a doi copii, Ion Burlui s-a remarcat în primul rând prin faptul că a luat parte cot la cot cu subordonaţii săi la cele mai grele misiuni cu care instituţia pompierilor suceveni s-a confruntat în ultimii ani. A fost prezent la inundaţii, la incendii, la accidente grave, fie că erau la ore târzii în noapte sau în weekend.
În vara anului trecut, colonelul Ion Burlui, care de câteva luni a absolvit şi examenele pentru gradul de general, a demonstrat că are o pregătire fizică de invidiat. Cu ocazia inaugurării unei săli de sport la ISU Suceava şi a unui laborator unicat în ţară pentru exerciţii practice de stingere a incendiilor, la Garda de intervenţie Siret, Burlui a executat fără probleme două exerciţii destul de dificile, abdomene în plan înclinat şi coborârea în rapel de pe turnul de instrucţie, care are înălţimea unui bloc de patru etaje.
„Culmea pedagogiei este să ceri cuiva să facă ceva ce tu nu ştii să faci. Trebuie mai întâi ca tu să ştii să faci lucrul acela, să ştii cât este de greu sau cât este de uşor.... când un coleg îţi spune că este greu, ca să îl înţelegi trebuie să ştii despre ce este vorba”, declara cu acea ocazie colonelul Ioan Burlui.
(12 iun 2013, 16:20:36
Păi, măi lepădăturilor bolșevice, ASTA, pentru noi, E ȘTIREA ZILEI !
UNUIA DINTRE NOI, SUCEVENII, I-AU FOST RECUNOSCUTE MERITELE!
Și, prin puterea exemplului personal, acest OM a avansat în ierarhia INSTITUȚIEI CU CEL MAI ÎNALT GRAD DE CREDIBILITATE în rândul rumânilor.
BAFTĂ, COLONELE, și nu uita deviza autorității informale: „PRIVIȚI LA MINE, VĂ ARĂT CUM SE FACE!”
Mult succes, generale Burlui!