Un adolescent în vârstă de 15 ani, din comuna Preuteşti, a fost găsit spânzurat miercuri, în pădurea de pe raza comunei.
Trupul neînsufleţit al minorului a fost descoperit de mai mulţi muncitori forestieri care lucrau în zonă şi care au anunţat imediat poliţia.
Adolescentul, A.L., dispăruse cu o seară înainte de acasă şi deşi familia l-a sunat de mai multe ori pe telefonul de mobil, băiatul nu a mai răspuns.
Minorul şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se într-un brad cu un fular şi un tricou rupt, legate între ele.
Din câte se pare, victima a ales să recurgă la acest gest extrem, după o discuţie contradictorie cu unul dintre membrii familiei.