Cinci fraţi minori, împreună cu părinţii, locuiesc într-o cameră de 9 metri pătraţi

Cinci fraţi minori, împreună cu părinţii, locuiesc într-o cameră de 9 metri pătraţi, la marginea satului Rotopăneşti, comuna Horodniceni. Bordeiul dărăpănat, peticit din loc în loc cu lut, care are în loc de ferestre nailoane prinse în pioneze, este casă pentru trei şcolari, Andreea Erhan, în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, Ionuţ, în vârstă de 13 ani, elev în clasa a VI-a, Mihaela, în vârstă de 10 ani, elevă în clasa a III-a, şi doi preşcolari, Maria Magdalena, în vârstă de 6 ani, şi Constantin Sebastian, în vârstă de 3 ani şi jumătate.

Trăiesc din ajutorul social şi din alocaţiile copiilor

Frăţiorii împart universul lor, mica încăpere în care îşi petrec anii copilăriei, cu cei care le-au dat viaţă. Lecţiile şi le fac pe rând, la o măsuţă mică, la lumina zilei, sau seara, la lumina lumânării, pentru că nu au avut niciodată curent electric. Stâlpul de electricitate este la mai puţin de 50 de metri de casă, dar părinţii copiilor nu îşi permit să plătească 2.000 de lei pentru racordare. Familia se întreţine din ajutorul social primit de la Primăria Horodniceni şi din alocaţiile minorilor.

Bieţii oameni abia au ce pune pe masă, nicidecum să se gândească la reparaţiile casei sau la racordarea la energie electrică. Veniturile familiei se mai rotunjesc cu banii proveniţi din munci ocazionale, pe care, atât tatăl copiilor, cât şi mama le fac prin sat, atunci când sunt chemaţi la muncă.

Sărăcia nu le-a „ucis” bucuria de a trăi

Dincolo de sărăcia lucie, de condiţiile greu de imaginat în care pot să trăiască şapte suflete, răzbat vocile cristaline, zâmbetele nevinovate ale copiilor care, chiar de la prima vedere, te pun în încurcătură: cum au putere să râdă, să se bucure de atât de puţin? Cum reuşesc aceşti copiii să îţi dea o lecţie de viaţă, pe care doar privindu-i poţi să o înţelegi? Bucuria lor de a trăi vine din unitatea şi dragostea cu care sunt înconjuraţi de cei care le-au dat viaţă.

Revolta care te cuprinde văzând sărăcia ce-i înconjoară pe aceşti oameni pierde teren în faţa bucuriei lor de a trăi, de a nu se plânge, de a-ţi oferi sufletul pe palmă. Sebastian, mezinul familiei, împreună cu fratele lui Ionuţ, se ocupă de cei patru iepuraşi pe care-i are familia, iar fetele hrănesc cele câteva găini care au scăpat din gura vulpilor ce dau târcoale casei destul de des. Fiecare membru al familiei are câte un rol în casă, însă mama este cea care duce greul familiei. În fiecare zi spală câte o vană plină de rufe, după cum chiar ea ne-a spus, pe care le întinde pe sârmele nesfârşite din curte. Vrea să îşi trimită copiii curaţi la şcoală, pentru ca nici un coleg de-al lor să nu îi arate cu degetul, să nu-i dispreţuiască. „Eu am avut o copilărie fericită. Părinţii m-au purtat la liceu, la Fălticeni, am fost în tabere şi mă doare sufletul că ai mei copii nu au posibilităţi”, s-a plâns femeia.

Nu au fost în tabere

Am cunoscut-o pe Mihaela, în vârstă de 37 de ani, mama copiilor, care în câteva cuvinte ne-a spus care-i este durerea. „Casa. Ne lipseşte o căsuţă. Este foarte greu să stăm atâtea suflete în acest bordei. Este lăsat de la bunicii soţului. Este foarte greu şi cu dormitul. Cel mic doarme în pat cu mine şi cu soţul, trei copii dorm pe celălalt pat şi o fetiţă pe o băncuţă aşezată între pat şi sobă. Nici hainele nu avem unde le aşeza. Le pun prin saci, le ţin în gang, le mai duc şi la rude. Îmi este milă de copilaşi, pentru că ar merita o viaţă mai bună, dar nu putem să le oferim mai mult”.

Este de apreciat faptul că, deşi au multe lipsuri, copiii sunt trimişi la şcoală şi grădiniţă, sunt îngrijiţi şi nu au probleme cu notele. Părinţii fac eforturi uriaşe pentru a le asigura cele necesare, hăinuţe, mâncare, dar veniturile lor sunt insuficiente. „Nici unul nu a fost într-o tabără. Poate că puteam să adunăm într-un an bani să-l trimitem pe unul dintre ei, dar mă gândeam că putem face altceva mai bun cu acei bani, să ne cumpărăm mâncare pentru iarnă. Muncim. Nu îmi este ruşine să spun că merg prin sat şi muncesc. Iau mâncare pe datorie şi când vin banii din alocaţii plătesc la chioşc”, ne-a povestit mama copiilor, care nu uită să le facă şi mici bucurii copiilor de sărbători, când le cumpără încălţăminte nouă sau câte o jucărie.

În atenţia Protecţiei Copilului

Conducerea şcolii unde învaţă Ionuţ a făcut o sesizare la Protecţia Copilului Suceava, relatând faptul că este nedrept ca un copil care doreşte să înveţe, este disciplinat, „prezintă o motivaţie puternică de a se realiza în viaţă prin învăţătură, nu are condiţii materiale şi financiare normale, dimpotrivă, condiţiile în care trăieşte minorul şi fraţii săi sunt extrem de precare”. Cadrele didactice s-au gândit că băiatului i-ar fi mai bine dacă ar fi luat de stat, dat într-un centru de plasament sau la o familie de asistenţi maternali din Suceava, unde ar putea să fie ajutat să-şi continue studiile.

În urma sesizării primite din partea conducerii şcolii unde învaţă copiii, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava - Serviciul de evaluare a copilului aflat în situaţie de risc şi intervenţie în regim de urgenţă, au solicitat sprijinul Primăriei Horodniceni, în vederea efectuării unei anchete sociale, cu scopul de a găsi cele mai bune soluţii pentru minorii condamnaţi la sărăcie.

Directorul executiv al DGASPC, Dan Ionuţ Adomniţei, ne-a spus că în urma anchetelor sociale făcute la faţa locului rezultă că „mama se ocupă de creşterea şi îngrijirea minorilor, însă familia nu are resurse financiare pentru a îmbunătăţi situaţia copiilor. Cazul este monitorizat de primărie şi se caută soluţii pentru găsirea unei locuinţe în care să poată fi mutată familia în cauză”. Dan Ionuţ Adomniţei a completat că asistenţii sociali au stat de vorbă cu fiecare membru al familiei, „iar aceştia doresc să rămână împreună, însă au nevoie de ajutor pentru a locui în condiţii normale”.

Promisiuni

Reprezentanţii Serviciului de evaluare a copilului aflat în situaţie de risc şi intervenţie în regim de urgenţă au discutat despre acest caz cu Fundaţia Hope and Homes for Children (HHC) România, care ar putea să ajute cu materiale de construcţii la ridicarea unei locuinţe, dar şi cu primăria din localitate, în vederea găsirii unei soluţii cât mai rapide pentru mutarea familiei într-o locuinţă cât mai adecvată”.

Mama copiilor ne-a spus că are promisiuni din partea primarului comunei Horodniceni, Neculai Florea, că o va ajuta cu o locuinţă. „Domnul primar ne-a spus că până în toamnă vrea să facă reparaţii la vechiul dispensar din sat, unde ar vrea să ne mutăm noi cu copiii, pentru că sunt mai multe camere. Le-ar fi mai uşor şi copiilor mici, care merg câţiva kilometri pe jos de acasă şi până la grădiniţă. Cei mari merg la şcoală cu microbuzul şcolii. Noi nu am îndrăznit să spunem nimic, pentru că sunt mulţi oameni necăjiţi. Nu am vrut să ne plângem, dar este din ce în ce mai greu. Nu vrem să ne dăm copiii la stat. Muncim, ne putem ocupa de educaţia lor... cât putem. Dar este greu să le asigurăm o casă. Am fost de două ori în audienţă la domnul primar Florea şi ne-a promis că o să ne ajute”, a mai adăugat femeia.

Riscă să-şi piardă copiii