Bunuri de aproximativ 6.000 de lei au fost furate, în două nopţi, dintr-o gospodărie de pe raza comunei Marginea, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Furtul a fost reclamat în cursul zilei de luni de către Aurica M., de 54 de ani, care a susţinut că imobilul călcat de hoţi este al fiicei sale, care nu se află în localitate.
Fapta s-a petrecut în intervalul 30 mai -3 iunie a.c., iar din gospodăria respectivă se reclamă furtul unei maşini de cusut electrice, al unui cuptor electric, a cinci pături, al unui covor, al mai multor articole de vestimentație, precum și al unei mașini electrice de egalizare material lemnos (abric).
Poliţiştii din Marginea au reuşit să dea rapid de urma hoţilor, aceştia fiind identificaţi în persoana a doi tineri, Iosif Z., de 19 ani, şi M.F., de 17 ani, ambii din comuna Horodnic de Sus.
„Cei doi autori au recunoscut fapta comisă, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat că atât în noaptea de 30 spre 31.05.2013, cât și în noaptea de 02 spre 03.06.2013, susnumiții au pătruns, dintr-o grădină, prin escaladarea gardului din spatele locuinței, într-o anexă, apoi, prin forțarea ușii anexei, în curtea locuinței, au găsit cheia de la ușa de acces și, din locuință, au sustras bunurile mai sus menționate, iar din anexă, abricul”, se arată într-un comunicat al poliţiei. Ulterior, mai arată poliţiştii, cei doi tineri au transportat cu faetonul bunurile furate la locuința unui unchi de-al lor, spunându-i că au fost trimise din străinătate.
Bunurile au fost recuperate şi predate reclamantei.
„Față de autori s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă”, a transmis marţi purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.