Cei mai buni piloţi de drift din România vor fi prezenți la Suceava la finele acestei săptămâni, pentru a-și arăta îndemânarea cu care strunesc sutele de armăsari putere, în cadrul competiției Toyota Suceava Drift Grand Prix.
Evenimentul va avea loc în weekendul 8-9 iunie, în parcarea Shopping City Suceava.
Aproximativ 15 piloţi din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Botoşani şi Suceava vor lua startul în parcarea Shopping City într-o cursă incendiară, unde curajul şi măiestria piloţilor nu se măsoară în secunde, ci în spectaculozitate.
Piloţii care vor evolua în competiţia de la Suceava sunt șoferi experimentaţi, membri ai Federaţiei Române de Drift, participanţi la Campionatul Naţional de Drift, dar şi la etape din Campionatul European.
Răzvan Frăţianu, pilotul sucevean care ne reprezintă cu succes în competiţiile de drift naţionale şi internaţionale, va concura cu BMW E36 M3 turbo de 500 CP complet modificat pentru drift, respectând normele europene din divizia profesionistă. Acesta deţine în palmares titlurile de Campion Naţional 2011, Vicecampion Naţional în 2012, dar şi locul 3 pe echipe la Campionatul European de Drift 2012, alături de Călin Ciortan.
Pe circuit îi veți mai putea admira şi pe piloţii Bogdan Pădurariu – Audi Ur Quattro de 400 CP, convertit la tracţiune spate, Mihai Maxim - BMW E36 4.0 V8 turbo de 400 CP, reprezentanții Audio Class Drift Team, prezenţi cu două maşini de peste 400 CP fiecare, şi, nu în ultimul rând, Nicolae Dobre, unul din cei mai agresivi piloţi din România.
În cadrul acestui eveniment, Toyota Suceava îi invită pe pasionaţii de maşini să ia parte la sesiuni de Test Drive cu cele mai noi modele Toyota, dar şi la demonstraţii de drift cu două unități Toyota GT86. Această sportivă veritabilă este un membru nou în familia Toyota, dar provine din modelele care au scris istorie în lumea motorsportului.
Curiozitatea pasionaţilor sporturilor cu motor va fi răsplătită pe 8 şi 9 iunie, când vor avea ocazia să trăiască fiorii vitezei în postura de pasageri în bolizii de drift. Astfel, toţi doritorii se pot înscrie pentru curse pe pagina de facebook Shopping City Suceava (taxi drift).
Programul competiției :
Sâmbătă, 8 iunie
08:00-10:00 Briefing + antrenamente debutanţi
10:00-12:00 Antrenamente libere
12:00-13:30 Taxi Drift
13:30-14:00 Pauză
14:00-19:00 Antrenamente libere
Duminică, 9 iunie
08:00-09:00 Briefing + antrenamente debutanţi
09:00-11:00 Antrenamente
11:30-13:30 Calificări
13:30-14:30 Pauză
14:30-18:00 Concurs drift
18:00-Ceremonie premiere