O femeie a ajuns vineri seara la Urgenţele spitalului din Gura Humorului, după ce a fost lovită cu lopata în cap de propriul soţ. Agresiunea s-a petrecut în aceeaşi seară, la domiciliul celor doi soţi din comuna Mănăstirea Humorului.
Victima, Viorica C., de 48 de ani, a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral, fiind transferată de la Gura Humorului la Spitalul Judeţean Suceava. Soţul femeii, Constantin C., în vârstă de 54 de ani, s-a ales cu dosar penal.
„Urmează a se efectua cercetări față de agresor cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de violență asupra unui membru de familie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.