Un individ care cerşea în cârje în faţa magazinului Lidl din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a agresat un tânăr, informează Biroul de Presă al poliţiei judeţene.
Agresiunea s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, iar în urma constatărilor echipajului de poliţie trimis la faţa locului a reieşit că victima s-ar fi luat iniţial de cerşetor.
Marinică R., în vârstă de 57 de ani, din comuna Şcheia, cerşea în faţa magazinului, în momentul în care un tânăr din comuna Slatina, Dumitru A., în vârstă de 30 de ani, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a luat de el.
Deşi apela la mila trecătorilor folosindu-se de cârje şi lăsând impresia că are un handicap locomotor, cerşetorul, susţine poliţia, a fost alergat de tânărul de 30 de ani, care intenţiona să-l lovească.
Pentru a se apăra, Marinică R. l-a lovit pe tânărul respectiv cu o cârjă, fiind necesară intervenţia unui echipaj de ambulanţă pentru acordarea de îngrijiri medicale acestuia din urmă.
„Cercetările sunt continuate față de bărbatul din Şcheia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, acesta fiind şi sancționat contravențional pentru apelarea la mila publică”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.
( 3 iun 2013, 12:01:11