Bacalaureatul 2013 porneşte la drum cu stângul, dat fiind faptul că, în cadrul sesiunii speciale a examenului, înainte de contestaţii, mai puţin de jumătate dintre sportivii şi olimpicii care au susţinut probele evaluării au promovat examenul.
Opt elevi din judeţ au susţinut examenul de bacalaureat mai devreme, respectiv în perioada 18-29 mai. Este vorba despre liceenii care sunt implicaţi în pregătirea pentru anumite competiţii sportive, unde s-au calificat la etapele superioare, etape ce necesită o pregătire suplimentară.
Dintre aceştia, un singur licean a obţinut notă de promovare la examenul maturităţii, un absolvent al Liceului cu Program Sportiv Suceava (specializarea handbal), acesta fiind notat cu 7,25.
De cealaltă parte, alţi trei sportivi suceveni nu au reuşit să obţină note peste 6, pentru a promova examenul. Este vorba despre un elev al Colegiului Tehnic “Laţcu Vodă” Siret (lupte), un absolvent al Liceului “Ion Luca” Vatra Dornei (biatlon) şi unul de la Liceul Teoretic “Vasile Deac” (schi fond). Alţi patru sportivi nu s-au prezentat pentru a susţine probele specifice examenului de final de liceu.
Ministerul Educaţiei organizează în fiecare an o sesiune specială de bacalaureat, pentru elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat.
La nivel naţional, mai mult de jumătate dintre candidaţi au picat bacul
Din totalul celor 209 candidaţi care au susținut examenele în sesiunea specială de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, 104 au promovat, reprezentând 49,76%. Cele mai multe medii obţinute, respectiv 35, au fost între 6 şi 6,99, iar alte 28 de medii au fost între 7 şi 7,99. Medii între 9 şi 9,99 au luat 24 de candidați, iar între 8 şi 8,99, 17 dintre absolvenţii de liceu prezenţi. La această sesiune, nici un candidat nu a promovat cu media 10. Din totalul absolvenţilor prezenţi la examene, trei au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă. Spre deosebire de sesiunea similară din 2012, când doar 34,21% dintre participanţi au reuşit să treacă examenul de bacalaureat, se observă, pentru acest an, o tendinţă de creştere a procentului de promovare la nivel naţional.
În schimb, în anul 2008, Ministerul Educaţiei raporta o promovabilitate de 100%, în 2009 – 98,78%, în 2010 – 100% şi în 2011 – 98,8%.
( 1 iun 2013, 11:21:26