Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Marginea, a reclamat la poliţie că a fost furat de două ori în zile diferite, de aceiaşi indivizi, în staţia CFR din Gura Humorului.
Păgubitul, Ilie V., le-a spus poliţiştilor că miercuri seară, în jurul orei 18.00, s-a întâlnit în oraşul Gura Humorului cu doi tineri pe care îi cunoaşte din vedere şi împreună cu aceştia a consumat băuturi alcoolice pe peronul staţiei CFR din localitate şi apoi în camera de la restaurantul gării, cameră în care s-a cazat în acea zi partea vătămată.
După plecarea celor doi tineri, reclamantul a constatat că îi lipsește un telefon, dar nu a anunţat poliţia.
Joi, în jurul orei 10:30, păgubitul s-a reîntâlnit cu unul dintre tinerii cu care băuse cu o seară înainte şi i-a cerut telefonul furat.
Respectivul i-a spus că i-l va da, dar nu înainte de a mai bea o sticlă de bere împreună, iar, culmea, victima a acceptat. S-au dus din nou în gară şi au băut bere, iar la final Ilie V. a observat că i-a dispărut încă un telefon mobil şi suma de 200 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.