Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au trecut pe lângă moarte după ce căruţa cu care se deplasau a fost lovită în plin de un autoturism. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.00, la intersecţia unui drum comunal din Horodnic de Jos cu DN 2H Rădăuţi-Putna. Cei doi pasageri din căruţă au scăpat cu viaţă, însă femeia a ajuns la spital cu leziuni grave.
Vasile Berghean, în vârstă de 55 de ani, domiciliat în Voitinel, conducea atelajul hipo pe DC 46, alături de acesta aflându-se soţia sa, Doina Berghean.
Conform anchetei poliţiei, conducătorul atelajului a pătruns pe drumul cu prioritate fără a se asigura, fiind lovit de un autoturism VW Passat, condus regulamentar dinspre Vicov de Gheorghe Piticiuc, în vârstă de 52 de ani, domiciliat în Vicovu de Sus.
Lovită în plin, în partea din mijloc, căruţa a fost făcută bucăţi, cei doi pasageri fiind proiectaţi în afara drumului.
În condiţiile impactului atât de violent se poate spune că aceştia au fost foarte norocoşi că au scăpat cu viaţă.
Conform primelor investigaţii medicale, bărbatul care conducea căruţa a suferit leziuni care necesită în jur de zece zile de îngrijiri medicale, în timp ce soţia sa a fost diagnosticată cu fractură de bazin.
(30 mai 2013, 11:16:55