Astăzi,începând cu ora 19.30, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) dă startul celei de-a doua ediţii a ”Serilor Studenţesti USV”, activităţile aferente evenimentului urmând a fi desfăşurate până pe 6 iunie, în fiecare seară (cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică), începând cu ora 19:30. Vor avea loc spectacole de teatru, film, muzică, dans, dar şi întâlniri şi dezbateri, intrarea în cadrul acestor manifestări fiind liberă.
Potrivit prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, prorector al USV, „ca element de noutate, în acest an, menţionez că a fost instalat un ecran de proiecţie de 5 X 3 metri în Gradina Englezească, deci, dacă şi vremea ne va permite, vom putea urmări diverse filme şi proiecţii video în aer liber. De asemenea, aşteptăm participanţi în număr cât mai mare şi la Crosul USV, care se va desfăşura, joi, pe traseul Parcul Universităţii - Cetatea de Scaun (şi retur)”.
Astăzi, de la ora 19.30, în Grădina Englezească a corpului D va avea loc „Târgul asociaţiilor studenţeşti”, manifestare urmată de „Ora devoratorilor de publicitate”, susţinută de lect. univ. dr. Ovidiu Ghiuţă. Seara se va încheia cu Zumba Dance Party (coordonată de un instructor licenţiat în Zumba Fitness) şi cu un concert al celor de la Tesla System.
Seara de miercuri va debuta cu spectacolul de teatru „Cine ştie ce aduc zorile”, susţinut de Teatrul Studenţesc Bucureşti, în Auditorium "Joseph Schmidt", corp F.
De la ora 21.00, în Gradina Englezească va avea loc proiecţia filmului „The Social Network”, iar joi, tot de la ora 21.00, va fi proiectat „The Tourist”, cu Angelina Jolie şi Johnny Depp.
Vineri, Auditoriumul "Joseph Schmidt" va găzdui un recital instrumental susţinut de Doina Grigore (pian) şi Lucian Reuţ (vioară), doi studenţi la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Seara de vineri este organizată în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina.
Concurs de fotografii cu tema „We love USV”
Tot în cadrul Serilor Studenţeşti, se va organiza un concurs de fotografii cu tema „We love USV”. Fotografiile pot fi trimise pe adresa de e-mail serile@usv.ro, alături de datele de identificare: nume, prenume, număr de telefon, titlul fotografiei, până pe data de 31 mai, ora 21:00. Fotografiile selectate pentru faza finală vor fi prezentate pe pagina de Facebook a universităţii, iar câştigătorii vor fi desemnaţi în funcţie de numărul de like-uri acumulate până în data de 6 iunie, ora 16:00. Diplomele şi premiile în bani şi obiecte se vor acorda în cadrul serii studenţeşti din 6 iunie. Premiul I este în valoare de 300 de lei, premiul al II-lea - 200 de lei şi premiul al III-lea - 100 de lei. Se vor acorda şi zece menţiuni, constând în diverse obiecte.
Potrivit organizatorilor, pentru cea de a doua săptămână a serilor studenţeşti vor fi organizate, printre altele, concerte (cvartet de chitară clasică Alhambra etc.) şi spectacole susţinute de teatrul Fabulinus, Ansamblul „Arcanul” USV, Fanfara Bucovina şi Odyssey.
„Serile studenţeşti” vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii studenţeşti în campusul USV, intensificarea dialogului informal dintre profesori şi studenţi, precum şi dezvoltarea unui cadru de cunoaştere şi colaborare între studenţi de la facultăţi diferite. Manifestarea îşi doreşte, totodată, să propună un cadru de comunicare extracurriculară pentru studenţi şi profesori, care să integreze subiecte interesante de dezbatere, vizionări de filme şi activităţi artistice.