O minoră în vârstă de 15 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, a fost la un pas de moarte după ce iubitul său, în vârstă de 20 de ani, a înjunghiat-o cu un cuţit în piept, în partea stângă, în apropiere de inimă. Şocanta agresiune s-a petrecut chiar în locuinţa minorei, tânărul scoţând cuţitul în momentul în care şi-a dat seama că nu o poate convinge pe fată să fugă de acasă.
Agresiunea s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 5.00. Conform anchetei poliţiei, duminică seară suspectul, Vasilică Iancu, în vârstă de 20 de ani, de etnie romă, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, s-a deplasat în comuna Ciprian Porumbescu, la locuinţa lui Liviu Bergheaua. Acesta este tatăl unei minore în vârstă de 15 ani, cu care tânărul în vârstă de 20 de ani avea o relaţie. Individul i-a anunţat pe părinţii fetei că vrea să aibă o relaţie de concubinaj cu fata şi aparent aceştia s-au înţeles, Vasilică Iancu rămânând peste noapte în locuinţa tinerei.
Dimineaţă, în jurul orei 5.00, acesta a plănuit să fugă împreună cu fata. Minora însă a refuzat să părăsească domiciliul părinţilor. A fost momentul în care Vasilică Iancu a scos un cuţit şi a înjunghiat-o pe tânără, după care a fugit.
Înjunghiată în piept, fata a fost preluată de urgenţă de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Suceava. Ea a fost preluată de medicii de la Chirurgie Infantilă, starea sa fiind destul de gravă, dar stabilă. Medicii au constatat însă că lovitura a fost în apropiere de zona vitală, iar plaga înjunghiată îi putea provoca moartea.
În aceste condiţii, fapta a fost încadrată la tentativă la infracţiunea de omor.
Cercetările au fost preluate de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Ieri după-amiază, suspectul era încă dat în urmărire, fiind dispărut de la domiciliu. Cel mai probabil pentru acesta va fi pregătit un pat în arestul de la subsolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
(28 mai 2013, 23:44:33