Bărbatul în vârstă de 50 de ani, din municipiul Rădăuţi, acuzat că ar fi sechestrat şi bătut un tânăr de 19 ani, presupus amant al soţiei sale, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Mandatul de arestare a fost emis ieri de Judecătoria Rădăuţi, magistraţii însuşindu-şi propunerea procurorilor, de cercetare în stare de arest a suspectului pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate.
Conform scenariului conturat de anchetatori, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul, Marian Ureche, l-a urmărit pe tânărul de 19 ani, Iulian Gabriel Judiuc, la ieşirea dintr-un bloc şi, sub ameninţarea cuţitului, l-a dus în apartamentul său. Aici, rezultă din ancheta poliţiei, tânărul în vârstă de 19 ani a fost legat cu un lanţ şi lovit de mai multe ori cu o bucată din lemn.
Totul ar fi plecat de la gelozie, după ce soţia agresorului, o tânără de 19 ani, a plecat de la domiciliul conjugal şi s-a mutat în locuinţa tânărului în vârstă de 19 ani.
Din locuinţa bărbatului poliţiştii au ridicat o bucată de lanţ de circa doi metri şi un cuţit.
(28 mai 2013, 12:40:01