Festivalul concurs naţional al preşcolarilor „Voinicelul”, ediţia a XI-a, faza zonală, va avea loc mâine, la Iulius Mall Suceava. Sucevenii sunt invitaţi la un spectacol aparte, susţinut de sute de copii din judeţ. „Voinicelul” este un eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Prichindeii s-au înscris la categoriile dans, interpretare vocală, interpretare instrumentală, recitare, tradiţii şi obiceiuri. De la ora 8:30, la Iulius Mall se va desfăşura etapa zonală, în cadrul căreia vor performa cei mai talentaţi preşcolari. Vocile extraordinare şi calităţile artistice ale ştrengarilor vor încânta publicul sucevean prezent la eveniment. Etapa judeţeană a festivalului-concurs „Voinicelul”, ediţia a XI-a, va fi organizată la Iulius Mall, sâmbătă, 1 iunie. Tot mâine, de la ora 12.00, copiii pot participa la atelierele de creaţie susţinute la KidsLand. Cei mici îşi vor demonstra aptitudinile şi imaginaţia realizând mici opere de artă, sub îndrumarea specialiştilor.
Concurs judeţean de dans
Ziua de duminică este dedicată unei alte competiţii artistice. De la ora 11.00, scena de la etajul 1 al Iulius Mall Suceava se va transforma în ring de dans pentru participanţii la Concursul Judeţean de Dans, organizat de Inspectoratul Şcolar şi Palatul Copiilor. Elevii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, grupaţi pe trei categorii de vârstă, se vor întrece la secţiunile dans modern, popular stilizat, contemporan, clasic, cu temă impusă, fantezie coregrafică şi balet modern. Un mix de ritmuri, coregrafii şi culoare va oferi zâmbete tuturor clienţilor Iulius Mall. Tot duminică, de la ora 12.00, în zona KidsLand din Iulius Mall, copiii se vor întâlni cu personaje din spectacolul oferit de Teatrul de Păpuşi „Puppet”.