Cinci tineri din municipiul Suceava, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, au ajuns miercuri seară în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ei fiind reţinuţi în baza ordonanţei pentru 24 de ore după ce au furat de patru ori dintr-o locuinţă.
Conform anchetei judiciarişilor de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava, cei cinci, Alexandru T., în vârstă de 20 de ani, Ioan M., în vârstă de 19 ani, Eduard L., de 18 ani, Alexandru N., în vârstă de 18 ani, şi C.M., de 17 ani, toţi din municipiul Suceava, au pătruns în patru nopţi diferite, în perioada 3-10 mai a.c., într-o casă din municipiul reşedinţă de judeţ, şi au sustras mai multe bunuri (un generator electric, două biciclete și materiale de construcție), bunuri pe care ulterior le-au vândut.
Cei cinci, precizează poliţia, şi-au recunoscut faptele, iar bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate şi restituite reclamantului.
Ieri, la expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, cei cinci au fost lăsaţi în libertate. Iniţial, s-a intenţionat prezentarea lor instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, însă anchetatorii au renunţat în cele din urmă la această variantă.
Cei cinci vor fi cercetaţi în continuare în libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.