Un tânăr în vârstă de 33 de ani, recidivist, a ajuns în arestul poliţiei pentru o faptă de furt şi o tentativă de furt, în primul caz acesta sustrăgând 30 de lei dintr-un automat de cafea, dar lăsând în urmă pagube de aproape douăzeci de ori mai mari. Furtul a fost comis în noaptea de 1 spre 2 mai, din incinta Clubului Sportiv Municipal Suceava, în clădirea de pe Calea Unirii, la Sala Sportului, însă suspectul a fost prins abia acum două zile.
Conform poliţiei, în noaptea de 1 spre 2 mai, autorul a spart o uşă a clubului sportiv şi a intrat în clădire. Prin distrugerea uşii de acces în clubul sportiv şi a automatului de cafea acesta a creat un prejudiciu de 560 de lei.
Acum două zile, luni, poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava l-au prins pe Constantin Ciobanu, în vârstă de 33 de ani, din Siminicea, care a recunoscut comiterea faptei. El a fost prins după o tentativă de furt din noaptea de 18 spre 19 mai, când a pătruns într-o locuinţă, unde a fost surprins de proprietar înainte de a reuşi să sustragă bunuri.
Având în vedere că autorul este recidivist, anchetatorii au emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ieri după-amiază procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava urma să-l prezinte pe Constantin Ciobanu instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.