Una dintre locaţiile preferate din municipiul Suceava ale „hoţilor” de mirese este grădina de vară Admiral de la Cetatea de Scaun, iar administratorii terasei cu 600 de locuri, dintre care 500 acoperite, cu o scenă de spectacole şi ring de dans de aproximativ 150 de metri pătraţi, s-au gândit să le uşureze noaptea mirilor, oferindu-se să le organizeze cel mai frumos eveniment al vieţii chiar în această locaţie.
„Restaurantul Admiral este pregătit şi anul acesta cu noi oferte care de care mai atrăgătoare, astfel că <nunta de vis de la Cetate>este un vis care se poate îndeplini în decorul magnific al fortăreţei medievale şi al grădinii de vară Admiral, proaspăt înflorită şi gata de oaspeţi”, declară administratorul localului, Cristian Popescu, anunţând că un meniu de nuntă cu aperitiv, antreu cald, sărmăluţe în cuib şi friptură costă numai 100 de lei, ofertă valabilă pentru înscrierile până la data 30 iunie 2013.
“Meniul bogat, scena de spectacol şi ringul de dans, capacitatea de 500 de locuri complet acoperite fac oferta de nerefuzat, mai ales că nunta la terasa în aer liber, între brazi, flori şi fântâni arteziene nu poate avea concurent, vara, cu o nuntă într-un salon închis”, e argumentul celor de la Admiral Cetate.
Cristian Popescu arată că se pot organiza şi nunţi mai restrânse, de 40-80 de persoane, pe “terasa medievală” sau pe terasa cu panoramă la Cetate.
Noi oferte la Meniul Zilei
Administratorul grădinii de vară Admiral a anunţat de asemenea că seria petrecerilor de weekend „Dacă e vineri, mergem la cetate” continuă cu DJ, muzică live, distracţie până în zorii zilei, concursuri şi tot felul de manifestări, de la prezentări de modă la spectacole cu formaţii artistice.
„Pentru clienţi avem noi oferte la Meniul Zilei. Una la 16 lei, care cuprinde ciorbă, şniţel cu cartofi şi salată, clătite sau înghețată, şi un meniu la 15 lei - cu patru mititei, cartofi, salată şi o halbă de bere”, precizează cei de la Admiral Cetate.