Responsabilii de protecţia plantelor din cadrul a două ocoale silvice din judeţ s-au ales cu dosare penale în urma unor controale ale poliţiştilor de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au găsit în depozite substanţe toxice expirate.
Într-un prim caz, la magazia de depozitare a produselor de uz fitosanitar din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta au fost găsiţi pe stoc 20 de litri de Linurex şi 20 de litri de Elastic, ambele produse de protecţie a plantelor cu termen de valabilitate expirat.
Conform unui comunicat al poliţiei, „potrivit prevederilor Legii 195/2005 privind protecţia mediului, ele sunt considerate deşeuri periculoase pentru care conducerea unităţii nu a luat măsurile legale de eliminare, faptă care constituie infracţiune”.
În al doilea caz, la un control la magazia de depozitare a produselor de uz fitosanitar din cadrul Ocolului Silvic Vama au fost găsiţi 10 litri de Nemathorin, produs de protecția plantelor cu termen de valabilitate expirat. Şi în acest caz tehnicianul responsabil cu produsele de protecţie a plantelor s-a ales cu dosar penal.
Toată cantitatea de deşeuri periculoase a fost confiscată de poliţişti.