Un bărbatdin comuna Moldoviţa a introdus ilegal în ţară, din Bulgaria, trei arme neletale pe care le-a vândut ulterior unor consăteni, poliţiştii specializaţi de la Servicul arme, explozivi şi substanţe periculoase punându-l sub acuzare pentru comiterea a două infracţiuni: „contrabandă calificată” și „deținerea de arme neletale supuse autorizării fără drept”.
Din ancheta poliţiei rezultă că în primăvara lui 2012 suspectul, Lucian Prandii, în vârstă de 34 de ani, din comuna Moldoviţa, s-a deplasat în Bulgaria pentru a înmatricula un autoturism, iar din oraşul Ruse a cumpărat o armă cu aer comprimat, de calibrul 5,5 milimetri, pe care a vândut-o ulterior unui consătean.
Tot în 2012, dar în septembrie, arată poliţia, făptuitorul s-a deplasat din nou în Bulgaria, însoţit de un anume Constantin Darie, în vârstă de 45 de ani, din Moldoviţa, de unde ar ficumpărat două arme cu aer comprimat, tot din Ruse, pe care le-au adus în ţară. Una dintre arme, precizează poliţia, a ajuns la Constantin Darie, care între timp a fost arestat în capitală pentru contrabandă.
Poliţia precizează că făptuitorul şi-a recunoscut fapta, deocamdată doar una dintre arme fiind recuperată.