Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal, după ce a distrus, marţi seară, oglinzile retrovizoare de la zece autoturisme parcate pe raza cartierului George Enescu, din municipiul Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, marţi, în jurul orei 22.15, poliţia a fost sesizată despre faptul că un individ dintr-un grup de tineri care se deplasau pe bulevardul George Enescu a provocat distrugeri la mai multe autoturisme.
Poliţiştii trimişi la faţa locului au identificat şase tineri, printre care şi Viorel Andrei Romaniuc, un tânăr de 18 ani, din localitate, cel care ar fi distrus oglinzile retrovizoare la nu mai puţin de zece maşini parcate pe străzile Lazăr Vicol, Zorilor şi Lalelelor.
E vorba de două autoturisme Dacia Logan, două VW Golf, un VW Transporter, un Mercedes, un Audi A4, un Opel Agila, o Skoda Fabia şi un Hyundai.
„În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de tânărul respectiv pentru comiterea infracţiunii de distrugere”, a transmis inspectorul principal Ionuţ Epureanu.
(16 mai 2013, 11:35:39