La finele săptămânii trecute, elevii Şcolii Gimnaziale Bădeuţi-Milişăuţi au participat la o activitate extraşcolară desfăşurată sub genericul „Întâlnire între generaţii”, evenimentul reunind foşti şi actuali elevi şi dascăli ai instituţiei.
Invitatul de onoare al evenimentului a fost Bogdan Creţu, fost elev al Şcolii Gimnaziale Bădeuţi-Milişăuţi, absolvent al Universităţii „Babeş Bolyai”, în prezent redactor la siteul naţional de ştiri sportive www.stiridesport.ro. Acesta le-a vorbit celor prezenţi despre pasiunea sa pentru sport, despre traseul său profesional şi ce implică jurnalismul de ştiri sportive.
“Întâlnirea cu redactorul de sport a fost atractivă pentru elevi datorită modului său de expunere a informaţiilor, precum şi datorită imaginilor, prezentarea încheindu-se cu un scurt joc de fotbal în curtea şcolii şi cu foarte multe cereri de autografe”, a declarat învăţătoarea Daria Păsăilă, organizatoarea activităţii.