Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care se deplasa pe o bicicletă, a fost accidentat mortal de o autoutilitară, conform anchetei poliţiei victima fiind lovită în timp ce se deplasa pe mijlocul carosabilului.
Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, pe DN 2, în afara comunei Fântâna Mare.
Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul, Cristian G., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoutilitare, l-a surprins şi accidentat mortal, într-o curbă la stânga, pe biciclistul Mihai R., în vârstă de 53 de ani, din municipiul Fălticeni, care venea din sens opus, pe mijlocul părţii carosabile.
Aşadar, cu alte cuvinte, şoferul nu a avut cum evita impactul, lovind în noapte, într-o curbă cu vizibilitate redusă, un biciclist care venea din sens opus, pe mijlocul drumului.
Şoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.