O bătrână în vârstă de 79 de ani a fost adusă la spital cu leziuni grave la nivelul ochiului stâng, după ce a fost agresată de nora ei, în timp ce se aflau în grădină, la însămânţat cartofi.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, agresiunea s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19.00.
Victima, Elena B., de 79 de ani, din comuna Mălini, se afla împreună cu nora ei, Nicoleta B., de 35 de ani, şi încă o femeie în grădină, iar în urma unor discuţii contradictorii, tânăra a lovit-o pe soacra sa cu un bulgăre de pământ în zona ochiului stâng.
Bătrână a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spitalul din Fălticeni, unde a rămas internată cu diagnosticul: contuzie forte glob ocular stâng, hemoragie intraoculară și echimoză paltebrală stânga.
„În cauză se efectuează cercetări față de femeia în vârstă de 35 de ani și în funcție de evoluția stării de sănătate și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare se va dispune procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.