Peste 4.000 de consumatori din judeţ au fost deconectaţi, anul trecut, pentru neplata facturilor la energie electrică şi gaze naturale. Sistarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale şi a energiei electrice este o măsură de ultimă instanţă, după cum au declarat reprezentanţii E.ON Energie România. „Compania este nevoită să aplice această măsură, care nu este nici în avantajul consumatorului, nici al furnizorului”, au explicat oficialii E.ON.
În ceea ce priveşte consumatorul, pe lângă disconfortul generat de întreruperea acestor servicii, el este nevoit să achite, în conformitate cu legislaţia în vigoare, atât contravaloarea facturilor, respectiv penalităţile la întârziere, cât şi taxele de reconectare, precum şi contravaloarea unei garanţii. Astfel, costul mediu plătit de consumatorii de gaze naturale sau energie electrică numai pentru taxele de reconectare şi garanţii ajunge la 500 de lei.
Anul trecut, numărul consumatorilor din aria de responsabilitate a E.ON Energie România deconectaţi pentru restanţe la plata facturilor a fost de circa 58.000.
Pentru reluarea serviciului de furnizare, clienţii se pot adresa Centrelor de Relaţii Clienţi (zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 17,30) sau la Centrul Servicii Clienţi (între orele 08.00 şi 20.00) telefonic, la numerele: 0801 000 366 şi 0265 200 366, pentru consumatorii de gaze naturale; 0801 000 939 şi 0235 305 555, pentru consumatorii de electricitate. Solicitările pentru reconectare pot fi transmise şi prin e-mail, la adresa serviciiclienti@eon-romania.ro, prin fax, la numărul: 0265 200 367 sau prin poştă, la OP1, CP 10 Târgu Mureş.
Consecinţele neachitării facturilor la timp
Reconectarea poate fi solicitată de o altă persoană decât titularul de contract doar în baza unei procuri notariale. Pentru reluarea serviciului de furnizare sistat pentru neplată consumatorul are obligaţia legală să prezinte/trimită următoarele documente: copie după actul de identitate al titularului contractului de furnizare a gazelor naturale/electricitate; dovada achitării obligaţiilor de plată scadente; achitarea taxei de reconectare; dovada constituirii garanţiei care este prevăzută în Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, respectiv în Regulamentul privind accesul la sistemele de distribuţie a gazelor naturale, aprobate prin Hotărârile de Guvern 1007, respectiv 1043 din 2004.
Reprezentanţii E.ON au mai precizat că „alimentarea cu gaze naturale, respectiv energie electrică se face în termenul legal doar după ce consumatorul va face dovada documentelor menţionate anterior. Pentru a evita consecinţele neplăcute, consumatorul trebuie să achite facturile de gaz în termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data emiterii acestora, respectiv 60 de zile pentru factura de electricitate”.
(30 apr 2013, 20:46:48