Patru tineri din Frasin care se întorceau cu un autoturism de teren de la un grătar, în zona Bucşoaia, au trecut printr-o mare cumpănă după ce şoferul, un tânăr de 22 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul asupra volanului în zona unui podeţ, maşina plonjând în râul Moldova. Accidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23.15, pe drumul forestier Cetăţuia, de pe raza localităţii Bucşoaia, oraş Frasin.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, şoferul de 22 de ani, Constantin Neguţ, aflat la volanul autoturismului de teren înmatriculat în Marea Britanie, nu a adaptat viteza la drumul forestier accidentat şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Maşina s-a răsturnat pe lateral în apa puţin adâncă, cu mult noroc şoferul şi cei trei pasageri ieşind din maşină pe picioarele lor. La faţa locului au intervenit echipaje de Descarcerare şi SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Gura Humorului. Cei trei pasageri, un minor de 17 ani, o fată de 22 de ani şi un tânăr de 25 de ani, toţi localnici, au suferit leziuni uşoare, care nu le pun viaţa în pericol.
Şoferul băut are şanse să scape de orice răspundere penală
Tânărul de la volan a fost verificat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 0,84 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, ulterior la spital fiindu-i recoltate şi probe biologice de sânge. Scăpat cu viaţă, şoferul mai are un mare noroc. Este foarte probabil ca acesta să scape de răspundere penală pentru producerea unui accident rutier sub influenţa alcoolului în condiţiile în care evenimentul rutier nu s-a produs pe un drum public. Asta pentru că nu se poate reţine comiterea unei infracţiuni la regimul rutier în afara unui drum public. Anchetatorii de la Biroul Rutier al Poliţiei oraşului Gura Humorului aşteptau încă ieri o serie de clarificări cu privire la clasificarea drumului forestier pe care a avut loc accidentul.
Poliţiştii rutieri care au efectuat ancheta la faţa locului au mărturisit că tinerii au avut mare noroc, în condiţiile în care s-a produs accidentul fiind aproape o minune că toţi au scăpat cu viaţă.
(30 apr 2013, 14:06:05