Timp de jumătate de an, sucevenii vor avea parte de un adevărat festin culinar. Singura condiţie este să ajungă la restaurantul Zamca, unde au şansa să-l întâlnească pe Mihai Neacşu, fost participant la emisiunea Top Chef, difuzată de postul de televiziune Antena 1. Acesta vine cu o provocare pentru suceveni, iar ca obiectiv şi-a propus să transforme restaurantul Zamca într-un punct de reper gastronomic în România.
„Clienţii vor fi întâmpinaţi cu o gamă mai largă de mâncăruri din bucătăria indiană, chineză şi spaniolă, dar nu vor lipsi nici mâncărurile tradiţionale româneşti. Ca element de noutate, toate preparatele vor fi făcute în casă pentru a avea un gust aparte”, a dezvăluit Mihai Neacşu.
Mihai Neacşu îşi intră în rol începând de pe 1 mai
Sucevenii vor putea afla cum găteşte fostul participant de la Top Chef începând de pe 1 mai, când se va deschide şi terasa restaurantului Zamca.
Ambiţiile lui Mihai Neacşu sunt foarte mari şi este convins că platourile sale îi vor determina pe suceveni să-şi schimbe mentalitatea despre modul de a mânca.
„Vreau să ridic ştacheta din punct de vedere gastronomic. Sper să am concurenţă şi din partea altor restaurante din Suceava pentru a ridica standardul în domeniu la un nivel cât mai înalt. Îmi plac provocările şi cred că meniul cu care îi vom întâmpina pe clienţi va fi foarte apreciat”, a mai arătat Mihai Neacşu.
În luna mai va fi organizat un show culinar de excepţie
Printre acţiunile pe care noul bucătar al restaurantului Zamca le-a pregătit pentru sezonul cât va sta la Suceava se numără şi una nu doar interesantă, ci şi spectaculoasă. Este vorba de un show culinar la care vor participa încă unu, doi bucătari cunoscuţi şi la care invitaţii vor avea posibilitatea să-i vadă la lucru pe maeştrii în arta culinară, dar şi să le deguste platourile.
„M-am lăsat greu convins să vin la Suceava, dar proiectul care mi s-a propus m-a încântat”, a precizat Mihai Neacşu.
A gătit pentru prim-miniştri şi preşedinţi
Chiar dacă a împlinit doar 32 de ani, Mihai Neacşu are în spate o experienţă de 14 ani în arta culinară. În acest timp a gătit pentru oameni cu greutate, cum ar fi Macolm Emery, bucătarul reginei Marii Britanii, pentru Ştefan Bănică Junior, Smiley sau Antonia. Printre cei care au degustat din platourile fostului participant de la Top Chef se numără şi prim-miniştri sau preşedinţi ai României, dar şi alte personalităţi din lumea sportului, muzicii sau artelor. Paşii l-au purtat şi pe la restaurante de top din Anglia sau Italia, iar gama preparatelor gătite se întinde pe o plajă largă, plecând de la bucătăria franceză şi până la cea cu specific pescăresc.
Mihai Neacşu este membru al lotului olimpic de seniori-bucătari al României, iar deviza sa este să se perfecţioneze permanent pentru a fi cel mai bun.
(29 apr 2013, 18:19:08
Asa minte cruda, asa indeletiniciri. Vrei sa te insori sau deja regreti si colectionezi "solutii"))))