Un copil în vârstă de 5 ani a fost adus vineri după-amiază la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, cu trei degete de la o mână amputate cu toporul.
Din primele date, victima, un minor din localitatea Ciprian Porumbescu, se juca în apropierea casei cu o verişoară de-a sa, de vârsta apropiată, iar la un moment dat s-au dus la un trunchi de copac tăiat, pe care se afla un topor.
Nesupravegheaţi, cei doi au început să se joace cu toporul lovind într-o cioată. Joaca lor însă s-a transformat într-o nenorocire, după ce fetiţa a lovit cu toporul palma verişorului ei, în urma loviturii micuţului fiindu-i secţionate trei degete.