La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului a avut loc miercuri, 24 aprilie, o competiţie de cunoştinţe religioase, în cadrul ediţiei a III-a a proiectului educaţional interregional ,,Sărbătoarea Învierii-Spiritualitate şi tradiţii prin ochi de copil”. În cadrul aceluiaşi proiect a fost organizată, în data de 3 aprilie, o expoziţie-concurs de artă sacră.
Proiectul este cuprins în Calendarul Activităţilor Educative ale Inspectoratului Judeţean Suceava, sub directa îndrumare a inspectorului de educaţie permanentă, Tatiana Vîntur.
Prima probă a concursului a fost aceea derealizare a unor machete din carton reprezentând diferite modele arhitecturale ale bisericilor din zonă. Proba a doua a constat în evaluarea cunoştinţelor religioase referitoare la sărbătoarea Învierii Domnului. Ultima probă a verificat abilităţile practice ale elevilor, care au pictat la alegere un eveniment din Săptămâna Mare.
Au participat 34 de elevi din învăţământul special pe cicluri de învăţământ, gimnazial-clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a, şi liceal-clasele a IX-a, a X-a, XI-a.
Concurenţii au provenit de la trei centre de învăţământ special din judeţ din Gura Humorului, Suceava şi Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, din judeţul Botoşani au participat elevi de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Stelian”.
La finalul activităţii, un grup de elevi de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Sf. Andrei” Gura Humorului, conduşi de profesor Mihaela Zus, au transmis mesaje pascale celor prezenţi.
Juriul a fost format din preoţi şi profesori: pr. Prof. Gheorghe Hostiuc, profesorii Mariana Chichifoi, Militina Culidiuc, Georgeta Dumitrache, Dumitriţa Dabija, Isabela Istrate şi Rybanna Sabin, iar preşedintele juriului a fost pr. prof. dr. Bogdan Cojoleancă.
S-au acordat premiile I, II, III şi menţiuni pe fiecare ciclu de învăţământ şi secţiune, iar la înmânarea diplomelor a participat, alături de conducerea şcolii, şi profesorul Alexandru Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, care i-a felicitat pe elevii premianţi.