O mașină în care se aflau mai multe persoane suspecte de furt a fost pierdută în toiul nopții, după o urmărire ca-n filme, pe un câmp de pe raza comunei Gălăneşti, urmărire în care polițiștii au făcut uz de armă şi au tras nu mai puțin de cinci gloanțe înspre pneurile autoturismului fugarilor.
Cu toate acestea, suspecții au reuşit să lase în urmă Loganul poliției şi să se facă nevăzuți în noapte.
Toată povestea s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui apel telefonic dat la poliție de un bărbat care are o casă pe raza comunei Gălăneşti şi care a sesizat faptul că în zonă se află două autoturisme, iar mai multe persoane se află în apropierea unui stâlp al rețelei de alimentare cu energie electrică pe care este montat un transformator care deservește locuințele din zonă.
Reclamantul a sesizat că s-a oprit alimentarea cu energie electrică și este posibil ca persoanele care au făcut acest lucru să nu fie autorizate.
La faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţie care, pe drum, a observat un autoturism de culoare închisă care venea din sens opus, cu viteză, şi care, la vederea maşinii de poliţie, a luat-o pe câmp.
Unul dintre agenţi a observat că portbagajul autoturismului fugarilor s-a deschis, iar în interior era un colet metalic, asemănător unui transformator electric, motiv pentru care, după somațiile legale, a folosit armamentul din dotare și a tras cinci focuri în direcția pneurilor mașinii suspecte.
Şoferul maşinii respective şi-a continuat deplasarea pe terenurile agricole din zonă şi pe drumurile neamenajate, mergând înspre comuna Voitinel.
Pentru că nu puteau intra cu Loganul pe câmp, din cauza că terenul în zonă erau greu accesibil, polițiștii au încercat să urmărească mașina fugarilor pe drumurile paralele şi terenurile nearate.
Maşina suspectă a reușit să dispară în noapte, însă, în timpul urmăririi, transformatorul electric sustras a căzut din portbagajul autoturismului urmărit, fiind recuperat.
„În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului şi identificării autorilor furtului”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
(25 apr 2013, 17:40:17