Startul campaniei de prindere a câinilor vagabonzi de pe străzile Sucevei a fost dat marţi dimineaţă, în cartierul Obcini.
Prezenţi de la primele ore ale dimineţii pe străzile din Obcini, angajaţii de la adăpostul de animale din lunca Sucevei au început să „vâneze” câinii care mişunau de ici-colo, căutând mâncare, sau dormitau la soare, printre blocuri.
Un şuierat scurt şi imediat vedeai câte un câine care o lua la fugă, speriat, cu o săgeată cu tranchilizant agăţată de blană. În urma sa porneau imediat salariaţii de la adăpost, care trebuiau să nu-i piardă urma.
„Uneori tranchilizantul îşi face efectul imediat, alteori în jumătate de oră sau deloc. Diferă de la caz la caz”, spune Eduard Vărzaru, medicul veterinar al adăpostului.
De printre blocuri apar hingherii care au urmărit câinii „împuşcaţi” cu arma cu pistolul tranchilizant. Unul ţine câinele de cap, altul de coadă, în vreme ce acesta mârâie nervos, ameninţător.
„M-a rupt...”, spune unul din hingheri, cu o grimasă de durere. A fost muşcat de mână de un câine mare, negru, pe care cu greu reuşesc să-l bage doi oameni în cuşca din spatele maşinii.
Majoritatea câinilor sunt prinşi cu mâinile goale, iar colţii lor li s-au înfipt de atâtea ori în carne încât nici nu-şi mai pot aminti.
Pro şi contra
Printre blocuri şi la geamuri se arată locatarii curioşi.
Un bătrân de la ultimul etaj al unui bloc, la parterul căruia stau adunaţi mai mulţi câini vagabonzi, începe să strige nervoşi, ameninţând să-i ia la bătaie pe cei care îndrăznesc să se apropie de bloc.
„Sunt câinii mei, am acte pe ei. Te bat de nu te vezi!”, ţipă nervos.
Alţii, dimpotrivă, vin şi îi direcţionează pe cei din echipa de prindere, unde se află mai mulţi câini.
„În scara de acolo se află o căţea cu zece pui. I-am scos noi din scară, că făceau multă mizerie şi gălăgie, dar a doua zi i-am găsit la loc acolo, i-a adus un vecin”, spune un bărbat, la volanul unei maşini.
„Luaţi-l şi pe ăla de lângă magazin, că nici nu pot intra acolo, că sare la mine”, spune o femeie arătând cu degetul spre un câine mare, aparent blând, tolănit la uşa unui magazin de cartier.
Pe o altă stradă sunt direcţionaţi către o căţea care are nu mai puţin de 14 pui.
Două femei şi un copil sunt veniţi să se joace cu ei. Se arată nemulţumiţi că puiandrii sunt ridicaţi şi urcaţi în dubiţa adăpostului. „Dar când îi aduce înapoi?”, întreabă una din femei.
La scurt timp după ce pleacă ele, apare o altă tânără care le cere reprezentanţilor primăriei să le dea drumul puilor de câini, pentru că nu ar fi vagabonzi.
„În fiecare seară fiecare copil din bloc ia câte unul în casă şi dimineaţa, când pleacă la şcoală îl aduce aici, să stea la soare...” spune ea, încercând să fie cât mai convingătoare.
Mama lor, o căţea maronie, de talie mare, e încolţită în curtea unei case părăsite, dar, deşi lovită de săgeata cu tranchilizant, reuşeşte să fugă pe o portiţă din spate, deschisă.
Deşi au fugit după ea, hingherii nu au reuşit să o ajungă. Numai că, în vreme ce unul din ei apare cu un alt câine tranchilizat în braţe, căţeaua vine singură, în urma sa, în căutarea puilor care schelălăie în maşină.
Disperată, nu vrea să plece de lângă maşină, dar nici nu se lasă prinsă, ci aleargă în jurul ei, evitând mâinile întinse spre ea, să o prindă.
În cele din urmă, epuizată şi ameţită de tranchilizant, se lasă moale pe asfalt, sub mâinile hingherului muşcat ceva mai devreme de alt câine.
Mai are putere doar să se împotrivească să intre în cuşca plină deja de câini adunaţi de pe străzile din Obcini, mai ales că nu îşi vede acolo puii, care mişună de cealaltă parte a dubiţei, printre scaune.
Câinii de prin cartier sunt atât de mulţi încât în nici un caz nu pot fi strânși într-o singură zi, mai ales că mulţi fug de cum simt pericolul, în vreme ce alţii au fost ascunşi de locatari în scarile de bloc sau chiar în casă, doar să nu fie luaţi la adăpost.
La fel ca peste tot, părerile sunt împărţite. Unii îi vor în preajma lor, se bucură de prezenţa lor, în vreme ce alţii se tem de ei, sunt nemulţumiţi de mizeria pe care o fac şi de gălăgia creată sau îi văd ca pe o ameninţare.
Campanie de strângere a câinilor în toate cartierele Sucevei
Acţiunea de ieri este doar prima dintr-o campanie mai amplă, care are ca scop reducerea numărului de câini de pe străzile Sucevei, după cum a afirmat viceprimarul Ovidiu Doroftei:
„Acum am început în forţă acţiunea de strângere a câinilor de pe străzi, întâi cu un cartier, apoi vom lua cartier după cartier, pană vom reuşi să reducem numărul de câini fără stăpân de pe stradă. Toţi aceşti câini vor putea fi văzuţi atât în vechiul, cât şi în noul adăpost de câini din lunca Sucevei”.
Deocamdată, în baza legislaţiei actuale, câinii prinşi pot fi ţinuţi în adăpost pe termen nelimitat, până la adoptarea lor.
„Toţi cei prinşi de pe străzi vor fi evaluaţi din punct de vedere al stării medicale, iar cei bolnavi incurabil vor fi eutanasiaţi. Lucrăm la un regulament prin care să le impunem celor care au unul sau mai mulţi câini anumite drepturi, dar şi obligaţii, precum cea de a-şi steriliza câinii”, a adăugat viceprimarul Sucevei. Lucrările la noul adăpost de câini sunt aproape finalizate, încât câinii pot fi duşi în cuştile noi amenajate în apropierea vechiului adăpost, în care se află deja peste 1.300 de câini fără stăpân.
(24 apr 2013, 12:37:29
Decât să cheltuiți atâția amar de bani și să alergați cotarlele prin cartier spre deliciul cetățenilor mai bine i-ați tranchiliza și ulterior eutanasia...oricum nimeni nu-i vrea...toți se sparg în figuri că vai bietele suflete....mai ales PROANIMA și alții ca ei.
Proanima...adunați-vă șarlele la voi acasă și treceți la treabă numai umblați cu jalba în proțap pe la instituții ..ba după bani...ba cu plângeri fel de fel!!