Haitele de câini vagabonzi care terorizează locuitorii cartierelor Sucevei vor fi desfiinţate, începând de săptămâna aceasta, în special prin prinderea exemplarelor mari, agresive.
O primă acţiune de acest gen va avea loc chiar astăzi, în acest scop fiind mobilizaţi aproape toţi angajaţii Direcţiei Domeniului Public care se ocupă de îngrijirea câinilor de la adăpostul din lunca Sucevei.
„Primim enorm de multe reclamaţii de la cetăţeni atacaţi de câini, din toate cartierele Sucevei. Sunt o mulţime de cazuri de copii muşcaţi, bătrâni sau persoane care mergeau la muncă, atacate de câini, încât acţiunea de prindere a câinilor de per străzi nu mai poate suferi amânare”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei, care va coordona activitatea de prindere a patrupedelor fără stăpân.
Acesta a mers ieri în Lunca Sucevei pentru a verifica gradul de realizare a noului adăpost de câini, în care trebuie duse exemplarele care vor fi prinse de acum înainte, vechiul adăpost fiind deja plin.
„În mare, noul adăpost este finalizat, cuştile sunt pregătite, puse pe poziţie. Mai trebuie făcute rigolele de scurgere, dar am vorbit cu echipele de acolo să execute lucrarea în regim de urgenţă, astfel încât până la finele săptămânii să fie rezolvată şi această problemă”, a adăugat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Noul adăpost de câini comunitari va avea o capacitate de peste o mie de locuri, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproape 500.000 lei.
(23 apr 2013, 13:59:12