Un nou ordin al ministerului Educaţiei, din data de 18 aprilie, privind organizarea admiterii la facultate pentru anul universitar 2013-2014, bulversează procesul de admitere în instituţiile de învăţământ superior. Ordinul prevede faptul că, din acest an, vor putea fi folosite, din nou, la admiterea în facultăţi, notele obţinute de elevi în timpul liceului, pe lângă notele şi media de la bacalaureat.
La Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava (USV), Senatul instituţiei a aprobat deja metodologia de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul academic 2013-2014, însă conform rectorului prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, “odată cu emiterea acestui ordin, regulamentul de admitere al USV se va putea modifica. Rămâne la latitudinea fiecărei facultăţi să decidă dacă va întreprinde schimbări la formula de admitere. Discuţiile se vor purta la nivelul fiecărui Consiliu de facultate, iar propunerile ulterioare se vor înainta Consiliului de Administraţie al USV”.
Reamintim că, anul trecut, fostul ministru de resort Cătălin Baba a emis un ordin conform căruia “la calculul mediei generale de admitere pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, dar nu pot fi luate în calcul mediile sau notele din anii de studii”.
“Prevederea este bună, dar tardivă”
Consiliile celor nouă facultăţi ale universităţii sucevene stabiliseră ca admiterea din acest an să se facă doar pe baza mediei şi a notelor de la bacalaureat. Excepţie fac facultăţile de Ştiinţe ale Educaţiei şi de Educaţie Fizică şi Sport, unde se va susţine fie o probă de abilităţi, fie o probă sportivă, în funcţie de facultate.
Decanii facultăţilor au luat la cunoştinţă de noile prevederi emise de Ministerul Educaţiei, precizând că acestea vor fi discutate în consilii.
Potrivit prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, decanul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, “am luat la cunoştinţă de ordinul ministerului, însă, cel mai probabil, vom rămâne la varianta de admitere deja propusă, în care media de admitere reprezintă media aritmetică dintre nota cea mai mare obţinută la probele scrise ale examenului de bacalaureat şi a doua notă, în ordine descrescătoare. Am promovat deja această formulă în liceele sucevene, viitorii absolvenţi au luat la cunoştinţă de ea şi nu cred că se cuvine să intervenim cu modificări. Prevederea ministerului este bună, dar tardivă”.
La Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, prevederile noului ordin urmează să fie dezbătute, aşa cum ne-a declarat prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul facultăţii.
“Este importantă şi evoluţia elevului din timpul anilor de liceu, fapt pentru care ne vom gândi dacă vom lua în considerare acest indicator”, a menţionat Năstase.
Schimbări ar putea interveni şi la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, decanul acestei facultăţi, Luminiţa Turcu, afirmând că “vom lua o decizie care să fie în avantajul absolventului. Personal sunt de acord cu formula de admitere care cuprinde şi media anilor de liceu, dat fiind faptul că rezultatele elevilor de la bacalaureat sunt încă discutabile”. Aceasta a mai explicat că metodologia de admitere trebuie stabilită şi aprobată cu şase luni înainte de sesiunea de admitere, ordinele Ministerului Educaţiei pe această temă fiind emise, de cele mai multe ori, prea târziu.
Ordinul din 18 aprilie face referire şi la admiterea pentru programele de master, cu precizarea că, în acest an, se pot lua în considerare mediile din timpul anilor de facultate.
Indicaţii privind susţinerea examenului de licenţă
Tot pe 18 aprilie a fost publicat şi ordinul privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă şi disertaţie.
Conform acestuia, examenul de licenţă constă din două probe, la fel ca anul trecut. Prima probă este cea de evaluare a cunoştinţelor de specialitate, iar proba a doua este cea de susţinere a lucrării de licenţă (proiect de diplomă în cazul ştiinţelor inginereşti). Media de promovare a examenului de licenţă trebuie să fie cel puţin 6.
Examenul de disertaţie constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie. Media de promovare trebuie să fie cel puţin 6.