La Bursa generală a locurilor de muncă organizată ieri la Fălticeni de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-au prezentat 16 agenţi economici, care au oferit peste 100 de joburi. Din cei 247 de participanţi, 162 de persoane au fost selectate în vederea angajării şi 26 de persoane au fost angajate pe loc.
Recordul de angajări a fost stabilit după ora 12. Dacă până la această oră la Fălticeni erau angajate 11 persoane, alte 15 persoane au fost angajate până la ora 13.00, ora finalizării bursei. 14 din cei 15 oameni au fost angajaţi în meseria de gaterist de o firmă din comuna Râşca.
Cele mai multe oferte au venit din domeniile: construcţii – 30 de locuri de muncă, confecţii – 30, comerţ – 30, prelucrarea lemnului - 14. Pentru cei cu pregătire superioară, ofertele au fost pentru inginer construcţii, inginer agronom şi inginer zootehnist. Alte locuri de muncă puse la dispoziţia şomerilor au fost pentru posturi de patiseri, bucătari, brutari, electromecanici, mecanici utilaj, zidari, dulgheri, consultanţi financiari, agenţi de vânzări, barmani, lucrători comerciali, muncitori necalificaţi.
Dumitru Constantin, administrator al SC Daxidum SRL Vadu Moldovei, dorea să angajeze pe loc doi mecanici utilaj, un sudor, trei zidari, trei dulgheri, doi lăcătuşi mecanici, un mecanic auto şi un inginer construcţii. Acesta a precizat: “Angajatorii caută de la angajaţi seriozitate, pregătire. M-ar bucura dacă şi statul ar interveni pe piaţa muncii, pentru a nu mai fi dezechilibru. Dacă eu, ca societate, plătesc la stat şi statul are nevoie de contribuabili, trebuie ca muncitorul care caută un loc de muncă să fie îndrumat, dirijat către societăţi care îşi plătesc dările către stat. Avem de câştigat şi noi, şi muncitorii. Astăzi, participanţii s-au prezentat nepregătiţi, mulţi dintre ei fără nici o orientare. Eu caut oameni pe care de mâine să îi angajezi, pentru că am nevoie de ei, dar nu am găsit muncitori pregătiţi”.