În acest an, Universitatea „Ştefan cel Mare” va aniversa 50 de ani de la înfiinţarea Institutului Pedagogic de trei ani. Deşi programate pentru luna mai a acestui an, evenimentele ocazionate de împlinirea a 50 de ani de învăţământ superior sucevean vor avea loc în a două săptămână a lunii octombrie, din cauza faptului că lucrările de modernizare a campusului USV nu au putut fi finalizate.
„Din motive legate de finanţare, nu am reuşit să finalizăm reabilitarea corpului istoric A şi nici lucrările la zona din faţa corpului A şi E a campusul. Din acest motiv, am hotărât amânarea festivităţilor pentru luna octombrie”, au declarat reprezentanţii USV.
Potrivit acestora, la manifestările care vor dura o săptămână vor fi invitaţi universitari din ţară şi din străinătate, rectori ai universităţilor din România, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, parteneri din Ucraina şi Republica Moldova.
„În decursul acelei săptămâni vor fi acţiuni organizate de studenţi, manifestări ştiinţifice ale cadrelor didactice, concerte, cursuri şi prelegeri ale profesorilor invitaţi care au o relaţie foarte strânsă şi sinceră cu USV”, mai anunţă reprezentanţii instituţiei.
Totodată, pentru evenimentele din octombrie, Senatul USV a aprobat bugetul estimativ, acesta fiind în valoare de 500.000 de lei. 50.000 de lei sunt acoperiţi din venituri proprii (doar în caz de necesitate) şi 450.000 de lei sunt fonduri atrase din sponsorizări.