Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de ieri că se aşteaptă ca numărul de turişti care vor vizita judeţul Suceava în perioada sărbătorilor pascale să fie acelaşi cu cel de anul trecut. Nechifor a spus că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava lansează o invitaţie către toţi cei care vor să petreacă un sejur frumos în Bucovina, să vină în judeţul Suceava în perioada sărbătorilor de Paşte.
„Nu ne aşteptăm ca numărul de turişti să fie mai scăzut decât cel de anul trecut, mai ales datorită faptului că în această perioadă va fi şi liber, începând cu 1 mai, pentru cei din sistemul bugetar. Sperăm ca această perioadă să fie fructificată şi de cei care lucrează în domeniul turismului, pentru că avem foarte multe structuri de primire turistică. Şi ca preşedinte al Consiliului Judeţean, fac şi eu o invitaţie către toţi cei care vor să petreacă o perioadă frumoasă de Paşte să o facă acum, pentru că este şi timpul şi suntem şi pregătiţi să îi primim aşa cum trebuie în Bucovina”, a subliniat Cătălin Nechifor. El a adăugat că instituţia pe care o conduce a pregătit şi anul acesta un program complet pentru turişti, în cadrul proiectului „Paştele în Bucovina”.
Pe de altă parte, şeful administraţiei judeţene a arătat că după sărbătorile pascale va prezenta numărul turiştilor care au vizitat judeţul Suceava, însă o estimare exactă va fi greu de realizat. „În final vom prezenta aceste date oficiale, însă nimeni nu poate face o estimare corectă a numărului de turişti care vor fi în Bucovina, având în vedere şi de modul în care putem colecta datele. De asemenea, există, şi asta o ştim cu toţii, o anumită nişă, nu doar în turismul sucevean, care înseamnă turismul la negru. Deci niciodată nu vom şti oficial numărul de turişti. Pentru că din păcate sunt structuri de cazare care cazează la negru”, a mai declarat Nechifor.
(18 apr 2013, 14:30:52