Salariaţii din învăţământul preuniversitar sucevean care şi-au câştigat o serie de drepturi salariale în instanţă, având ca argument prevederile Legii 221/2008, trebuie să încaseze, în 2013, 10% din banii ce li se cuvin.
Deși trimestrul I al acestui an s-a încheiat, zeci de profesori nu au primit nici un leu, aceştia așteaptând să se clarifice confuziile de la nivelul instituțiilor care se ocupă cu repartizarea fondurilor. Sindicatele din învăţământ arată către autorităţile locale care nu au repartizat corect banii și nu au trimis informări clare la Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Profesori din Rădăuţi sunt ţinuţi în aşteptare
Dacă unii dascăli din judeţ au trecut deja pe la casieriilor unităţilor şcolare şi şi-au încasat restanţele salariale, alţi salariaţi din învăţământul preuniversitar sunt ţinuţi în aşteptare.
Potrivit lui Gheorghe Şorodoc, preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar “Bucovina”, “în anumite localităţi din judeţ, profesorii şi-au primit restanţele salariale atât pentru trimestrul I, cât şi pentru trimestrul al II-lea, respectiv 5% din suma pe care trebuie să o primescă. În alte situaţii, s-a acordat doar o parte din cei 5%, fonduriile fiind insuficiente. Este şi cazul cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vicovu de Sus. Acestea vor primi în trimestrul al III-lea sumele complete pentru primele două trimestre. De cealaltă parte, cadrele didactice din Rădăuţi, din cinci şcoli gimnaziale, trei licee şi trei grădiniţe, nu au primit nici un leu”.
Profesorii rădăuţeni care aşteaptă plata drepturilor băneşti sunt de la următoarele unităţi şcolare: Şcoala Gimnazială Nr. 1 “Gheorghe Popadiuc”, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Şcoala Gimnazială Nr. 3 “Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială Nr. 4 “Regina Elisabeta”, Şcoala Gimnazială Nr. 5 “Bogdan Vodă”, Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi”, Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Colegiul Tehnic “Andronic Motrescu”. Şorodoc a mai declarat că plata restanţelor salariale reprezintă o problemă ce trebuie să-şi găsească o rezolvare imediată.
De cealaltă parte, Dumitru Irimia, vicepreşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar “Spiru Haret”, a afirmat că, cel puţin în municipiul Suceava, au fost cazuri puţine în care profesorii nu şi-au primit cei 5% integral.
“Profesorii şi-au primit la începutul lunii aprilie cei 5%, reprezentând jumătate din restanţa care va fi achitată în acest an. S-au cumulat restanţele atât pentru trimestrul I, cât şi pentru trimestrul al II-lea, astfel că unii profesori au primit sume frumuşele, chiar şi de 2.000 de lei. Într-adevăr, au fost şi situaţii în care cei 5% nu au fost achitaţi integral”, a spus Irimia.
Plata datoriilor se va face până în 2016
Plata restanţelor salariale se face în cinci tranşe, tocmai până în 2016. Concret, este vorba despre o serie de măriri salariale de care angajaţii din învăţământ trebuiau să beneficieze de ani buni.
În 2012, profesorii care au hotărâri judecătoreşti irevocabile, executorii şi definitive au primit 5% din totalul datoriilor. Nemulţumirea a survenit din faptul că aceşti 5% au fost defalcaţi în patru tranşe a câte 1,25%. În 2013, dascălii suceveni primesc doar 10% din banii ce li se cuvin. În 2014 şi 2015 se va restitui 25% din suma restantă, iar în 2016 se va restitui 35% din sumă.
Legea 221/2008 prevede o creştere salarială pentru profesori de circa 33% din venituri. După promulgarea legii, au urmat alte ordonanţe emise de Guvern pentru a întârzia punerea în aplicare a prevederilor Legii 221, toate declarate neconstituţionale. Pentru că nu şi-au primit banii, profesorii au deschis mii de procese în toată ţara, iar neplata salariilor conform Legii 221 a generat o serie de proteste, inclusiv la Suceava, în primul trimestru al anului 2011.